VIDEO Păstorii din Negrileştii Vrancei şi turmele lor au plecat în transhumanţă. „Boteitul” oilor, obicei de sute de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De sute de ani, odată cu sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, proprietarii de oi din zona montană a Vrancei îşi lasă animalele în grija ciobanilor.

Data de 21 mai este una importantă pentru locuitorii comunei vrâncene Negrileşti. Pe lângă sărbătoarea creştină a sfinţilor Constantin şi Elena, localnicii au şi alt motiv de a îmbrăca straie de sărbătoare: proprietarii de oi îşi trimit animalele în transhumanţă.

Boteitul oilor este un obicei păstrat de sute de ani care s-a respectat indiferent de vremuri. Este un ceremonial pastoral deosebit care începe cu târguiala dintre proprietari şi ciobanii care vor avea grijă de oi până la toamnă.

Acum se stabilesc condiţiile de plată şi cantitatea de caş şi urdă ce urmează să ajungă la proprietarii mioarelor.

Apoi toată suflarea satului se adună în centru, la biserică. Preoţii oficiază o slujbă specială şi sfinţesc oile şi ciobanii cu agheasmă pentru a-i feri de vitregiile naturii şi stihiile pădurii.

„La noi de mult timp avem tradiţia ca oile să plece la munte. Băciţele rămân acasă singure, iar noi plecăm la munte şi ne mai întoarcem la toamnă", au spus ciobanii la plecarea în transhumanţă.

Chiar dacă este un obicei vechi, atât autorităţile cât şi localnicii păstrează tradiţia cu sfinţenie şi o transmit din generaţie în generaţie.

„Singura manifestare de acest tip din ţară este la Negrileşti. Tinerii sigur vor duce mai departe acest obicei. Negrileştiul este mica Elveţie a Vrancei. Aşa cum în Eleveţia sunt crescători de animale, aşa şi la Negrileşti se va perpetua acest obicei", declară Ion Văsuian, primarul comuneiNegrileşti.

După plecarea oilor la stânele de pe munte, localnicii sărbătoresc prin cântec şi joc. Oile vor reveni acasă la sfârşitul lunii octombrie, de Sfântul Dumitru.

Vă mai recomandăm:

Transhumanţă modernă: cu 300 de oi prin Europa

Doi ciobani din judeţul Braşov au mers 1.350 de kilometri pe jos prin Europa şi au dus o turmă de oi din România în Polonia, unde au dat mâna cu preşedintele polonez

Ghiţă Ciobanul, cel mai cunoscut baci din România, pleacă în transhumanţă. Amintiri despre tradiţia oierilor, veche de sute de ani

În luna octombrie, ciobanii îşi mută turmele de la munte la şes, unde iarna e mai blândă. Anul acesta, cel mai cunoscut baci din România marchează şi o premieră: prima transhumanţă imortalizată pe Facebook.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite