VIDEO Noul manager al Spitalului de Urgenţă coboară milităria din pod cu cadrele medicale: „Îmbrăcaţi-vă, dezbrăcaţi-vă“. Ce a găsit în unitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noua conducere a Spitalului de Urgenţă Focşani
Noua conducere a Spitalului de Urgenţă Focşani

În Spital s-au format 5 echipe de lucru pe secţie, cu medic, asistenţi şi infirmiere, care vor lucra în ture de câte 6 ore: 4 echipe de bază şi una de rezervă.

Noua echipă de conducere militară a Spitalului Judeţean ”Sf. Pantelimon” Focşani, condusă de col.dr. Alexandru Keresztes, a prezentat situaţia la zi şi măsurile privind combaterea pandemiei de COVID-19.

Pentru echipa manegerială, prioritatea este reprezentată de protejarea personalului angajat al spitalului, în condiţşiile în care 24 de angajaţi sunt infectaţi Covid 19, iar două secţii, Cardiologie şi Nefrologie au fost închise. 

Dintre cele 24 de cadre medicale infectate13 sunt asistenţi medicali, 2 medici, 7 infirmiere, un brancardier şi un angajat cu statutul de personal auxiliar. Pe secţii, distribuţia cadrelor infectate este următoarea: Cardiologie (9), Nefrologie (3), Interne (3), Chirurgie (2), Bloc Operator (1), Radiologie (1), UPU (1), Prevenire a infecţiilor (1), Psihiatrie (1), Boli Infecţioase(1). Directorul a mai menţionat că 16 contacţi sunt în autoizolare, dintre aceştia doi fiind depistaţi pozitiv. 

Secţia de cardiologie şi-a redeschis porţile miercuri, iar managerul a cerut şefilor de secţii din spital să prezinte necesarul de materiale şi echipamente de protecţie pentru cadrele medicale. Joi urmează să ajungă la spital doi paleţi cu câteva mii de echipamente de protecţie, respectiv măşti, mănuşi, combinezoane, ochelari de protecţie.

Colonelul Keresztes a spus că a găsit o echipă medicală grevată de multă teamă, fiind însă convins că toată lumea va putea trece peste situaţie. 

Potrivit managerului spitalului de Urgenţă, la această oră sunt internaţi 80 de pacienţi cu coronavirus, marea lor majoritate având o formă uşoată a bolii. Zece dintre ei urmează să fie externaţi în cursul zilei de joi, iar în urma noilor normative venite de la Ministerul Sănătăţii, pacienţii cu forme uşoarem asimptomatici, urmând să se autoizoleze comlet la domiciliu, sub supraveghere medicală.

Sunt şi cadre medicale care au ales să-şi protejeze familiile de acasă şi acestea sunt cazate la patru pensiuni din Focşani.

Colonelul Alexandru Keresztes a mai spus că foarte important este antrenamenttul pentru echiparea şi dezechiparea cu echipamentul de protecţie.

”În perioada următoare se vor desfăşura antrenamente cu personalul care este în odihnă, va fi o odihnă activă. Colegii care nu sunt de serviciu se vor antrena, îşi vor asuma cunoştinţele teoretice...Îmbrăcaţi-vă, dezbrăcaţi-vă! Îmbrăcaţi-vă, dezbrăcaţi-vă! Îmbrăcaţi-vă, dezbrăcaţi-vă!”, este deviza mea, a spus acesta

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite