VIDEO Două filmuleţe senzaţionale, găsite după 39 de ani, de un vechi jurnalist focşănean

VIDEO Două filmuleţe senzaţionale, găsite după 39 de ani, de un vechi jurnalist focşănean

"Trenul vine de la Odobeşti"

Aurel Stanciu „Milcovin”, în vârstă de 79 de ani a lucrat la mai multe ziare din Focşani şi din Moldova iar după Revoluţia din 1989 a editat în regim propriu revistele de satiră şi umor „Cu cioara vopsită” şi „Piţigoiul”.

Ştiri pe aceeaşi temă

În 1974, Aurel Stanciu „Milcovin” a colaborat cu Televiziunea Română pentru realizarea filmului documentar „Trenul vine de la Odobeşti”. Operatorul TVR a înregistrat pe peliculă şi câteva secvenţe cu fiul jurnalistului, Silviu Stanciu, la rândul său un valoros om de presă, fost angajat al Ziarului „Milcovul” din Focşani.

De altfel Silviu este cel care a găsit în „lădiţa cu amintiri” a tatălui său filmele respective, din păcate fără sonor, pe care le-a recondiţionat.

„Pe vremea aceea sonorul era înregistrat separat. Probabil o fi pe undeva prin "benzile" lui tata. Am încercat un mix de text şi sunet, adăugând o interpretare destul de cizelată, pentru posibilităţile tehnice de atunci, a "Trenului de la Odobeşti". Înregistrarea audio e cam din aceeaşi perioadă cu filmarea. Poate în timp voi reuşi să găsesc şi înregistrarea audio, pentru a reconstitui întreaga scenă.

Nu ştiu dacă au fost trase multe duble, dar tata, la 40 de ani, părea foarte detaşat în faţa camerei (camerelor) de filmat. Păcat că nu a făcut televiziune, cu toate că regretatul Tudor Vornicu îi propusese acest lucru.

"Trenul de la Odobeşti" a fost difuzat de vreo 8 ori la televiziune, echipele de filmare fiind şi de la "Viaţa satului", şi nu trebuie privit ca un videoclip muzical, aşa cum am percepe acum,ci mai degrabă ca un mesaj, un mijloc de promovare a unui simbol al Vrancei, care îşi avea locul bine meritat în peisajului pitoresc al acelor locuri.

 

Ceea ce a realizat tatăl meu prin „Trenul vine de la Odobeşti”, pe lângă zburdălnicia versurilor şi a melodiei, consider a fi un demers jurnalistic neconvenţional, ce-i drept, însă pe atât de penetrant în conştiinţa vrâncenilor, dorindu-se, în anii ’70, reînnodarea unei tradiţii, dar şi a unui mijloc de comunicare atât de util şi de eficient.

Hulit de unii, preţuit de alţii, acest trenuleţ nu a lăsat în sufletele vrâncenilor  doar rotocoale de „fum şi păcură”, zgomot sacadat şi clănţănit de roţi, ci şi reflexia unui mod de trai, a felului cum relaţionau oamenii acelor vremuri, un instrument util în activitatea cotidiană pentru cei care animau Focşaniul şi localităţile din jur, de-o parte şi de alta a Măgurei.

 

Destinul trenului  - crud din păcate, în prezent stingându-se orice ecou al trecerii sale, chiar şi al refrenelor frumos compuse – ne arată încă o dată fragilitatea noastră, de creatori, dar şi de mistuitori ai unor legende, în egală măsură. Putem construi, dar şi nărui într-o clipă. Exact ca şi vieţile noastre, al căror parcurs este mult mai întortocheat decât şinele de oţel ale trenului de la Odobeşti”, spune Silviu Stanciu.

Despre al doilea film, în care este protagonist, Silviu Stanciu spune că i-au dat lacrimile de bucurie atunci când l-a descoperit. În filmuleţul de acum 39 de ani Silviu avea doar doi anişori: 

 “Nici nu ştiţi ce mare bucurie mi-a făcut să văd acest film. Pentru că îl văd pentru prima dată. A stat o căruţă de ani pe la tata în sertare. Îmi doream nespus de mult să găsesc un aparat de proiecţie ca să mă văd, să revăd, spun bine revăd, locurile unde am copilărit, cu toate că nu sunt nici acum departe de ele, dar nu mai au acel aer de atunci; să retrăiesc acele clipe când altceva nu conta decât dragostea de care eram înconjurat în anii copilăriei. Acest film nu avea sonor, de aceea am lăsat camera video să capteze zgomotul motorului din aparatul de proiecţie, pentru că e acel MOTOR care te arunca în timp“.


Aurel Stanciu (A.S. Milcovin) s-a născut la 21 noiembrie 1934 în satul Găgeşti, comuna Boloteşti, judeţul Putna (acum, Vrancea). A urmat cursurile şcolii primare de băieţi din oraşul Odobeşti, ultima clasă primară a definitivat-o la Focşani la şcoala nr. 2.

În oraşul Braşov (unde tatăl său, ceferist fiind, era mecanic de locomotivă) Aurel Stanciu a urmat la uzinele „Steagul roşu” şcoala profesională metalurgică de trei ani, absolvind-o ca rectificator de rulmenţi. Dar în toată această perioadă pe lângă înfiinţarea unei reviste literare numită „Avântul literar”, o bună parte din creaţiile sale s-au bucurat de o bună primire atât în cenaclul literar cât şi în ziarul „Drum nou” cu suplimentul său „Luceafărul de ziuă”.


În toamna lui 1952, Filiala braşoveană a Cenaclului l-a recomandat pe Aurel Stanciu, Şcolii de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” a Uniunii Scriitorilor unde a urmat un an de cursuri.
Din 1954 el a intrat în presă, respectiv la cotidianul „Steagul roşu” care apărea în regiunea Bârlad.
În decembrie 1955 a fost încorporat; perioada de instrucţie făcând-o într-o unitate operativă de la Reşiţa, din subordinea regimentului din Caransebeş.


În toamna anului 1957, terminând stagiul militar, s-a căsătorit, în prezent Aurel Stanciu fiind tatăl a cinci copii: trei băieţi şi două fete.A absolvit  Facultatea de ziaristică.

A lucrat în perioade foarte lungi la următoarele ziare: „Milcovul”, cotidianul judeţului Vrancea, iar după Revoluţia din 1989 a editat în regim propriu revistele de satiră şi umor: „Cu cioara vopsită” şi „Piţigoiul”, iar în anumite perioade a fost angajat cu carte de muncă la ziarele băcăuane: „Ziua”, „Monitorul de Bacău” şi, aproape doi ani de zile, a fost redactor-şef al „Jurnalului de Bacău”.

În tot acest timp, pentru celelalte creaţii de factură literară, Aurel Stanciu a fost distins cu mai multe premii la nivel judeţean şi naţional.

În Capitală a fost, între 6 luni şi un an, redactor la „Tribuna Ialomiţei” şi „Asul de treflă”. Prezenţa lui a fost remarcată şi în almanahurile care au apărut în această etapă. În prezent, Aurel Stanciu (A.S. Milcovin) este pensionar. În afara lucrărilor literare (în care se vede perioada de practică la revista „Urzica”) el este şi autorul unor lucrări muzicale proprii care au fost găzduite de micul ecran. Într-o fereastră de timp, a absolvit şi şcoala de aviaţie civilă de la Râmnicu Sărat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: