VIDEO Au debutat Zilele Culturii Odobeştene. „Gară pentru noi”, demersul inedit al conducerii Casei de Cultură

VIDEO Au debutat Zilele Culturii Odobeştene. „Gară pentru noi”, demersul inedit al conducerii Casei de Cultură

Zilele Culturii Odobeştene

Manifestarea culturală se derulează între 13 şi 15 octombrie, interval în care vor avea loc o serie de evenimente pe care le propune Casa de Cultură.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timp de aproape două săptămâni, între 13 şi 25 octombrie, se desfăşoară o nouă ediţie a Zilelor Culturii Odobeştene, eveniment de tradiţie pentru oraşul viilor domneşti.

Manifestarea de debut a avut loc luni, cu evenimentul cultural „Gară pentru noi”, un demers al organizatorilor de a aduce în atenţia contemporanilor o instituţie şi un om, respectiv Gara din Odobeşti şi publicistul Aurel Stanciu-Milcovin.

“Gara din Odobeşti a racordat Odobeştii la economia românească spre sfârşitul secolului al XIX-lea, iar Aurel Stanciu-Milcovin a introdus Odobeştii în istoria documentarelor muzicale ale Televiziunii Române, printr-un scurt-metraj de colecţie, realizat în a doua parte a veacului XX", potrivit directorului Casei de Cultură Odobeşti, Romeo Valentin Muscă.

Evenimentul a cuprins şi un memento dedicat jurnalistului Aurel Stanciu-Milcovin, în prezentarea jurnalistului Radu Borcea, cei doi fiind colegi la Ziarul „Milcovul” din Focşani şi prieteni apropiaţi, dar şi o difuzare a unui film documentar despre Gara din Odobeşti, realizat de publicist, film îngrijit de Silviu Stanciu, fiul ziaristului.

În zilele viitoare vor avea loc prezentări ale unor reportaje în premieră despre patrimoniul etnografic vrâncean, lansarea unor volume de beletristică, inclusiv unul de amintiri al profesorului Ionel-Mony Constantin, prezentarea mult aşteptatului volum „Galbena, soiul sacru al Podgoriei Odobeşti”, lansarea prea puţin cunoscutei lucrări „Testamentul meu”, a vornicului Teodor Burada, fiul preotului Radu Burada de la Biserica Sf Cruce.

De asemenea, va avea loc o întâlnire cu un scriitor de pe alte tărâmuri - Aida Zaharia şi filosoful Ionel Necula, evocarea personalităţii istoricului Adrian Gabor şi prezentarea volumului de studii în memoria sa, publicat de colaboratorii săi de la Universitatea din Bucureşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: