VIDEO Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti: „Există corupţie în România, dar aveţi o organizaţie foarte tare, pe nume DNA“

VIDEO Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti: „Există corupţie în România, dar aveţi o organizaţie foarte tare, pe nume DNA“

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell

Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii şi al Irlandei de Nord la Bucureşti, a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Focşani despre corupţia cu care se confruntă România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Excelenţa Sa Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Paul Brummell, se află vineri la Focşani, unde participă la deschiderea Festivalului de Blues.

Paul Brummel a avut în programul său şi o întâlnire cu jurnaliştii locali, ocazie cu care a vorbit despre relaţiile bilaterale dintre România şi Marea Britanie, în contextul ieşirii statului britanic din Uniunea Europeană. Ambasadorul Brummell spune că Marea Britanie este în continuare interesată să investească în ţara noastră, din mai multe motive.

“Construim şi vrem să dezvoltăm un parteneriat de prietenie cu România, inclusiv cu Focşani şi judeţul Vrancea. Sunt foarte mulţi români care studiază, care lucrează în Marea Britanie şi vrem să dezvoltăm schimburile comerciale şi de investiţii. Investitorii vin în continuare România. În medie, 17 firme cu capital britanic sunt deschise în fiecare lună în România. Cred că este bine să vină investitorii, pentru că aveţi o forţă de muncă foarte bine calificată, cu vorbitori de limbă engleză, costurile cu forţa de muncă sunt mai mici decât în alte ţări ale Uniunii Europene. De asemenea, aveţi foarte multe avantaje în ce priveşte industria IT, iar aşezarea geografică este foarte interesantă. Infrastructura poate să fie mai bună, este o problemă în general pentru regiunea Moldova”, a spus ambasadorul Marii Britanii.

Excelenţa sa a recunoscut că sunt în continuare probleme cu corupţia în ţara noastră, dar că se fac eforturi pentru combaterea ei.

“Corupţia în România este o problemă, dar aplaud faptul că România a făcut foarte mult în anii trecuţi pentru a combate corupţiei. Aveţi o organizaţie pe nume DNA foarte tare, care face lucruri foarte, foarte bune”, a concluzionat Paul Brummell.

De altfel, în urmă cu două zile Paul Brummell a avut o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la solicitarea sa, în contextul modificărilor aduse la legile justiţiei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările