VIDEO Înţelegere nerespectată în consiliul local: aleşii USL nu mai vor în Focşani străzile Alexandru Huianu şi Dumitru Pricop

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleşii locali focşăneni nu respectă înţelegeri
Aleşii locali focşăneni nu respectă înţelegeri

Decizia de astăzi din consiliul local i-a supărat pe aleşii opoziţiei, care regretă că au căzut în capcana USL-iştilor atunci când li s-a propus reciprocitate la vot.

Propunerea aleşilor opoziţiei din consiliul local, de a denumi două străzi din Focşani cu numele a două personalităţi din municipiu, respectiv avocat Alexandru Huianu şi Dumitru Pricop, nu a întrunit majoritatea de voturi pentru a putea fi adoptat, aşa cu s-a întâmplat la şedinţa trecută, când toţi consilierii au votat în unanimitate ca două străzi din cartierul Pomicola să poate numele fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Diaconu şi a regretatului regizor Sergiu Nicolaescu.

Grupul USL din consiliul local s-a abţinut de la vot, deşi în comisiile de specialitate consilierii de la putere au promis aleşilor opoziţiei că vor avea parte de acelaşi tratament ca şi la proiectul aprobat anterior.

Dacă poziţia aleşilor de la PSD era de aşteptat, a surprins votul dat de consilierii PNL, care se dezic astfel de doctrina de dreapta la care au aderat atât fostul luptător anticomunist Alexandru Huianu, cât şi poetul Dumitru Pricop, membru al Uniunii Scritorilor din România.

„A fost directivă de sus şi nu am avut ce să facem”, ne-a spus cu capul plecat unul dintre consilierii liberali.

"Am avut o înţelegere cu colegii de la USL, pentru că erau nişte oameni care au reprezentat ceva pentru oraşul Focşani şi pentru judeţ. Dar dacă aşa au preferat colegii noştri, spune tot despre ei. La comisii aşa s-a stabilit. Acesta e cuvântul lor până la urmă”, ne-a spus dezamăgit consilierul local PDL Nicu Tănase. Cel mai dezamăgit dintre toţi era Lilian Ilie, preşedintele PNŢCD Vrancea, care şi-a dorit mult ca seniorul ţărănist Alexandru Huianu să poate numele unei străzi din Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite