VIDEO După 43 de ani, Festivalul de Muzică Uşoară „Florentin Delmar“ este în pericol de desfiinţare. Compozitorul Horia Moculescu: „Sunt foarte trist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Florentin Delmar s-a desfăşurat neîntrerupt
Festivalul Florentin Delmar s-a desfăşurat neîntrerupt

Autorităţile locale nu au alocat bani pentru organizarea unuia dintre cele mai vechi festivalyuri de muzică uşoară din ţară.

Ediţia din acest an a Festivalului de Muzică Uşoară Românească „Florentin Delmar”, a 43-a, este în pericol de a nu se mai desfăşura la nivel de concurs de interpretare.

Primăria Focşani a găsit de cuviinţă să nu mai finanţeze această manifestare de mare tradiţie, o emblemă pentru municipiul Focşani şi judeţul Vrancea, deşi directorul încă în funcţie al Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia, instituţie care organizează evenimentul, a făcut solicitare scrisă încă din luna septembrie către Primăria Focşani pentru alocarea de bani.

Inclusiv preşedintele juriului încă de la înfiinţarea festivalului, compozitorul Horia Moculescu, care anul trecut a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Focşani, i-a trimis primarului Misăilă o scrisoare în care atinge coarda sensibilă pentru a urni lucrurile din loc măcar în ceasul a 12-lea. 

L-am contactat telefonic pe maestrul Moculescu, care ne-a declarat următoarele:

“Nu sunt revoltat, sunt foarte trist pentru acest lucru, având în vedere că este an centenar şi noi ar trebui să ne bucurăm cu un brand al Focşaniului, cu satisfacţia lansării mai multor solişti pe piaţa românească. Într-un oraş ca Amara, mult mai mic ca Focşaniul, autorităţile investesc miliarde de lei vechi pentru construirea unei scene pentru festivalul anual de acolo. Cred că ar trebui să găsim permanent soluţii de finanţare suplimentară pentru ca un astfel de festival să crească. O întrerupere a lui înseamnă distrugere definitivă, pentru că nu există provizorat. I-am scris domnului primar o scrisoare şi nu mi-a răspuns. Încă mai este timp”, ne-a declarat compozitorul Horia Moculescu, preşedintele juriului Festivalului Florentin Delmar.

Horia Moculescu a obţinut la festival premiul pentru creaţie

La rândul său, directorul Ateneului Popular ne-a precizat că are nevoie de 90.000 de lei pentru organizarea Festivalului, iar la împărţirea bugetului,  la începutul anului, a primit doar 25.000 de lei. 

Potrivit acestuia, evenimentul era programat pentru zilele de 28 şi 29 noiembrie, dar în condiţiile date va fi doar o singură seară de onorare a celui care a fost Florentin Delmar, chiar dacă până acum s-au înscris la preselecţie în jur de 15 interpreţi.

“În acest moment nu mai putem organiza concursul propriu-zis, adică preselecţie, concurs, premii, juriu, orchestră. Aşa că nu putem face decât un medalion Florentin Delmar şi eventual un recital. Practic o seară de Festival Delmar cu siguranţă vom organiza, pentru că avem aceşti bani şi e normal să facem şi această ediţie, a 43-a, din păcate fără concurs. Este pentru prima dată când nu putem face concursul de interpretare”, ne-a declarant Valentin Gheorghiţă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite