Să faci cadou „adversarilor” politici funcţiile de al doilea om în stat şi pe cea de Avocat al Poporului - iată, veţi spune, câtă mărinimie din partea unui partid şi a unui lider care, în realitate, nu vor să împartă puterea cu nimeni! În fond, trebuia să fie închisă gura cu ceva celor care acuză partidul la putere că tinde să pună mâna pe toate funcţiile importante.

Se laudă Băsescu, provenit din PD, că a pus directori la SRI şi SIE un fost PSD-ist (Liviu Maior) şi doi foşti PNL-işti  (Mihai-Răzvan Ungureanu şi Theodor Meleşcanu) şi că el este democrat iar ceilalţi, nu? Iată că şi noi suntem capabili să facem concesii adversarilor politici, dacă interesele ţării o cer.

La o judecată mai atentă a celor două numiri recente (de Preşedinte al Senatului, respectiv de Avocat al Poporului), vom vedea că scopurile urmărite de strategii PSD  sunt de natură politică, ţin de strategia politică şi nu au nici o legătură cu siguranţa naţională.


În cele două funcţii atât de importante în stat, PSD şi-a ales oameni obedienţi, servili, fără principii, care nu au făcut şi nu vor face niciodată decât politica partidului biruitor în Duminica Orbului din 20 mai 1990.Trecutul celor doi nu lasă loc nici unei alte interpretări!

Prin anii ’90 ai secolului trecut, când partidele apăreau ca ciupercile după ploaie, Victor Ciorbea se ivea  în presa vremii printre liderii unui obscur partid de stânga. Ulterior, el a devenit liderul unei confederaţii sindicale de orientare socialistă. Cum sindicatele au fost asociate întotdeauna cu stânga, şi în această funcţie el a fost doar de faţadă un oponent al lui Ion Iliescu şi FSN.

Colaborarea dintre Tăriceanu şi FSN-ul rebranduit până la denumirea de astăzi, PSD, are o istorie mai lungă. Pentru cei care am fost martori la toată involuţia postdecembristă a României, rămâne emblematică întâlnirea lui Ion Iliescu cu tinerii liberali din acelaşi an 1990, când bătrânul edec  era sorbit din priviri de Tăriceanu, Patriciu et. comp., care îi ascultau încântaţi expunerea cu privire la calea perestroikistă pe care urma să apuce România după crima de la Târgovişte, din 25 decembrie 1989. 

Şi mai sudată a fost colaborarea dintre Tăriceanu şi PSD în perioada mai 2007-decembrie 2008. În calitatea lui de prim-ministru al României, C.C.P.T. a rupt Alianţa DA, i-a dat afară de la guvernare pe aliaţii PD cu care câştigase alegerile parlamentare în decembrie 2004 şi a preferat să guverneze cu o minoritate de 18 %, dar cu un decisiv sprijin legislativ netransparent din partea PSD.

Anii 2007 şi 2008 au fost aparent prosperi din punct de vedere economic, însă  puternic  instabili din punct de vedere politic. Împreună cu PSD şi turnătorul Felix, premierul de atunci a depus tot elanul pentru demiterea preşedintelui care tocmai îl numise în funcţie.  Falia creată atunci în societatea românească se adânceşte, iar atacurile între liderii de dreapta şi cei de stânga a ajuns la faza ameninţării cu puşcăria.

Aflat mai bine de un an şi jumătate cu sabia lui Damocles deasupra capului, din cauza fragilităţii liberalilor în Parlament  (PSD putându-l da jos pe forţosul… Moliceanu, printr-o moţiune de cenzură, în orice moment  ar fi avut chef să o facă), premierul a jucat pe sârmă. În perioada mai 2007-decembrie 2008, Tăriceanu a fost un premier la cheremul PSD.

Nici în mandatul de prim-ministru al lui Năstase, şi nici astăzi, în mandatul lui Victor Ponta,  baronii PSD nu au primit mai mulţi bani decât atunci, de la bugetul statului, darnicul prim-ministru pseudo-liberal  încheindu-şi guvernarea cu un bilanţ ale cărui urmări le resimţim şi astăzi în plan financiar: un deficit cât muntele de înalt, bani din privatizarea BCR (vreo 3 miliarde de euro), Petrom şi a altor „perle ale Coroanei” tocaţi cu o lipsă de responsabilitate condamnabilă.

Pentru asemenea isprăvi, merita şi el să fie răsplătit, peste ani, cu o funcţie, că nu putea rămâne în anonimat şi fără coledzi! După ruperea vehiculului de succes numit USL şi în speranţa refacerii acestuia, după europarlamentarele din 25 mai a.c.  – merită cu atât mai mult! Pentru că, aşa cum spune povestea, „din cioburi s-a născut iubirea!” De ce nu ar renaşte şi  USL-ul  din strângerea unor cioburi liberale în jurul „dizidentului” răsplătit cu dregătoria Senatului?

Dar oameni politici atât de elastici precum Călin Constantin Popescu Tăriceanu, dispuşi oricând să accepte o funcţie propusă de Ponta-PSD, să le facă jocurile, se găsesc destui în actuala opoziţie din Parlamentul României. Pentru ei, principiile, caracterul şi verticalitatea contează mai puţin.

Un altul dintre aceştia este, aţi ghicit!, Victor Ciorbea. Fost şi el premier. Cică ţărănist din stirpea lui Corneliu Coposu, îndrăgit de temutul adversar politic al FSN-ului romano-iliescian. De fapt, nu Coposu a urât FSN, ci FSN-ul i-a purtat duşmănie Seniorului. De-ar trăi acesta să-l vadă pe Victoraş Ciorbiţă braţ la braţ cu cei care-i săpau groapa!…

Despre isprăvile lui Victor Ciorbea cât a fost premier al României, imediat după alegerile parlamentare din noiembrie 1996, nu am rămas cu multe amintiri. Poate doar cu imaginile acelor vietăţi de la complexul zootehnic de suine de la Timişoara, COMTIN, care, de flămânde ce erau,  rodeau drugii de fier din adăposturile în care urmau să fie supuse exterminării planificare de guvernul pe care avocatul îl conducea.

În schimb acum, când îi scriu numele, îl am în faţă pe Victor Ciorbea cel dezlănţuit ca un turbat, în campania electorală din toamna ajunului 2013, împotriva jurnalistului Mălin Bot pe care l-a făcut cum i-a venit la gură. Urât comportament! Nedemn pentru un fost premier şi aspirant la funcţia de ales al poporului! Şi asta nu e tot. L-am mai văzut şi cu alte ocazii mediatice dezlănţuit împotriva a numeroşi alţi oameni politici din  FDSN, PDSR, PSD, PD şi PD-L acuzându-i că au în sângele şi comportamentul lor gena FSN-ului vinovat de toate dezastrele abătute asupra României după decembrie 1989.

Ei bine, iată că marţi, 15 aprilie 2014, Victor Ciorbea a devenit avocatul ideal al poporului FSN. Sau al poporului PSD-ist, ca să folosesc expresia atât de dragă  primarului independent…pesedist al Capitalei, Sorin Oprescu. Ajutorul nepoţilor FSN a venit la momentul potrivit pentru Victor Ciorbea, tocmai când aflase că urma să i se închidă uşa în nas la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) unde îşi depusese candidatura pentru funcţia de simplu membru neexecutiv.

P.S. 1) Urmează, oare, ca Victor Ponta să emită mai multe Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului pe care premierul nu le doreşte atacate la Curtea Constituţională de noul avocat al poporului?

  P.S. 2) Suntem în Săptămâna Mare, m-am împărtăşit şi mărturisit la sfânta biserică unde preotul m-a întrebat dacă port duşmănie cuiva. Mărturisesc şi cititorului că Nu, pentru simplul fapt că punctele de vedere opuse celor care conduc vremelnic ţara sunt parte intrinsecă a pluralismului de idei, de opinie. Or, eu scriu cum ne învaţă Biserica: să nu-i credem pe farisei!