Vechile rânduieli din cimitirele de altădată. Cine putea fi înmormântat pe proprietatea sa

Vechile rânduieli din cimitirele de altădată. Cine putea fi înmormântat pe proprietatea sa

Înmormântare la Focşani la începutul secolului trecut

Activitatea cimitirelor era reglementată, în secolul trecut, mai bine ca în ziua de astăzi, iar regulamentele interne erau literă de lege.

Ştiri pe aceeaşi temă

În depozitele Arhivelor Naţionale Vrancea se găsesc documente din care aflăm care erau rânduielile pentru înmormântări în urmă cu un secol.

Astfel, în anul 1910, scriau funcţionarii din alte vremuri, nu se  permitea nici o înmormântare pe toată raza oraşului decât numai în locurile cimitirelor recunoscute de primărie, cu menţiunea că dacă cineva dorea putea fi îngropat chiar pe  proprietatea sa, cu condiţia ca respectivul loc să se afle la o distanţă de cel puţin 200 de metri de marginea oraşului, totodată fiind necesare avizele Primăriei şi Consiliului local de “higienă”. 

La  fiecare cimitir era amenajată o capelă, iar fiecare înmormântare trebuia făcută într-o groapă de 2 metri adâncime , 0,8 m lărgime şi 2 metri adâncime. Decedaţii aparţinând unor culte care nu aveau cimitir puteau fi primiţi în cimitirele ortodoxe, fiind amenajate în acest sens locuri separate.

Locurile de înmormântare se împărţeau în două categorii: locuri private şi locuri comune. Cele private erau şi acestea, la rândul lor, de două tipuri: locuri acordate pe perpetuitate (definitiv) şi locurile temporare, date pe un termen de 10, 15 şi 30 de ani. Preţurile acestor locuri erau  între 100 şi 500 de lei, în funcţie de cimitire şi dimensiunea lor. Ele se puteau înstrăina doar sub titlul de moştenire, între rude sau ca dar, de la o rudă la alta. În niciun caz nu se  transmiteau la o persoană străină de familie.

"Nu se tolera în cimitir niciun fel de lucrare, fără bilet de permisiune al Primăriei comunale Focşani şi aprobarea arhitectului, pe bază de planuri şi faţade pentru orice construcţie de mormânt, cavou statuie, mausolee, grilaje sau împrejmuire, iar pentru cavourile subterane şi cele de la faţa pământului, precum şi pentru mausolee, trebuiau  prezentate special secţiile transversale şi alte chestiuni legate de rezistenţă. Construcţiile mausoleelor, statuetelor şi mai cu seamă ale cavourilor subterane şi acelor de la faţa pământului trebuiau executate cu cea mai mare îngrijire, urmărindu-se în lucrare regulile artei de construcţii", potrivit istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Administraţia cimitirelor avea un regulament strict, orice lucrare fiind supusă verificării, astfel încât să nu se producă stricăciune pentru care constructorii erau buni de plată. În regulament, se mai prevedea că trăsurile nu erau tolerate în cimitire, carul mortuar fiind oprit la poartă, decedatul fiind transportat către gropniţă cu patul special din cimitir.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: