Vând vechituri ca să nu moară de foame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ce în ce mai mulţi focşăneni îşi „vând trecutul" pentru a putea supravieţui. Haine, încălţăminte, casetofoane, vaze, ceasuri sau jucării vechi de zeci de ani, toate sunt expuse pe tarabele din târgul Obor, în aşteptarea clienţilor dornici de chilipiruri.

Sărăcia îi determină pe din ce în ce mai mulţi focşăneni să renunţe la amintirile preţioase, pe care le scot la vânzare pe tarabele din Obor, la preţuri derizorii. Puţinii bani câştigaţi se duc repede fie pe plata datoriilor, fie pe mâncare sau rechizitele copiilor.
De pildă, Gheorghiţă Mălureanu (49 ani) trăieşte de azi pe mâine dintr-un salariu de 500 de lei, obţinut de la Compania municipală de Utilităţi Publice, iar pentru a avea ce pune pe masă celor doi copii, elevi în clasele primare, scoate la vânzare tot ce mai găseşte prin casă.
„Mă descurc foarte greu, în condiţiile în care sunt unicul întreţinător al familiei. De patru ani încoace, vin în fiecare duminică în târg cu diverse obiecte. Azi de exemplu am un casetofon destul de vechi, dar care mi-a înveselit zilele şi aşa pline de griji, nişte ceasuri de-ale soţiei şi alte mărunţişuri de prin casă", mărturiseşte focşăneanul de 49 de ani.
El este conştient că nu face cine ştie ce mare afacere, dar spune că în acest fel măcar mai capătă un pic de speranţă: „Nu mă îmbogăţesc, pentru că uneori plec acasă fără nici cinci bani, iar alteori, reuşesc să cumpăr câte ceva de mâncare pentru copii".
Pensionarii, comercianţi cu vechime
Însă comercianţii cu cele mai vechi state în târgul de vechituri sunt pensionarii. Unii vin aici, duminică de duminică, pe 30-40 de ani. „Dacă înainte de 1989 veneam mai mult pentru lucruri care nu se găseau în comerţ - cum erau casetele video, ţigările străine sau blugii - acum e vorba de sărăcie. Vindem de prin casă pentru o bucată de pâine", declară Ion Coman (68 ani).
Sofia Costea (78 ani) spune că nu poate sta acasă, deoarece nimeni nu o ajută cu niciun leu, iar pensia nu-i ajunge să-şi cumpere medicamente şi să plătească şi facturile.
„Am lucrat o viaţă la confecţii şi primesc o pensie de doar 450 de lei, bani pe care pur şi simplu nu ştiu cum să-i împart. Medicamentele şi datoriile la întreţinere sunt pe primul loc, iar pentru mâncare mai vând din haine, cărţi şi alte obiecte de suflet,. Asta e România în care trăim!", spune cu tristeţe în glas bătrâna.
În căutare de chilipir
Clienţii dornici de chilipiruri mărturisesc că nu de puţine ori se aleg cu obiecte de valoare, care în magazine costă de cinci ori mai mult.
„Sunt multe lucruri bune, vândute la preţuri foarte mici, aşa că mi se pare mult mai avantajos decât dacă aş merge la un magazin din oraş, unde de multe ori calitatea unui produs este îndoielnică. Acum, toate sunt făcute în serie, nu ca pe timpuri", spune Irinel Duduia (59 ani).

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite