Universitatea americană Harvard deţine suprafeţe importante de pădure în Vrancea

Universitatea americană Harvard deţine suprafeţe importante de pădure în Vrancea

Clădirea centrală a universităţii americane

Conform unei statistici dată publicităţii de Ministerul Mediului, deţinătorul celei mai mari suprafeţe de păduri private în România este SC Scolopax SRL, cu 35.000 de ha. Firma aparţine fondului de investiţii al prestigioasei universităţi americane şi are sediul în Focşani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fondul de Investiţii „Phemus Corporation" ce aparţine prestigioasei universităţi americane Harvard deţine suprafeţe impresionante de pădure în lume, dar şi în România, prin societatea comercială Scolopax SRL, la care este acţionar majoritar. Jumătate din suprafeţele de pădure sunt în Vrancea.

Este vorba de 15.000 de hectare împărţite în loturi a câte 2.000 - 5.000 de hectare în comunele Cîmpuri, Poiana Cristei, Andreiaşu, Dumitreşti, Soveja şi Gugeşti.

„Mai exact ei funcţionează prin Ocolul Silvic Privat „Oreolus" pe care l-au înfiinţat anul trecut. Au suprafeţe mari de pădure din mediul privat. Am înţeles că în toată lumea au cumpărat în acest fel suprafeţe mari de pădure. Au vreo 700 de hectare şi la Hanu Conachi în Galaţi şi 1.000 de hectare în Buzău", ne-a declarat Gicu Ţicoi, inspectorul adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Vrancea.

Are datorii la pază

Este vorba de suprafeţe de pădure cumpărate de la moştenitorii marilor boieri care au primit pământurile prin retrocedare, sau de la procuratorii acestora. Printre pădurile vândute firmei ce aparţine universităţii americane se numără şi o parte din cele ce au aparţinut familiilor Cincu şi Apostoleanu.

Firma ce aparţine fondului de investiţii al universităţii a fost înfinţată în anul 2004 şi activează pe teritoriul Vrancei din 2008, cu sediul pe strada Coteşti nr. 8. Angajaţii firmei şi ai ocolului silvic pe care îl are în administrare sunt în mare parte foşti angajaţi ai Direcţiei Silvice Vrancea şi Braşov.

„Ei au cumpărat foarte multă pădure aici. Sunt foarte mulţi oameni din judeţ care au vândut lor, oameni importanţi pentru că ei s-au orientat la marii proprietari de păduri. Noi le-am mai asigurat pază contracost, dar au nişte datorii la noi la pază de vreo 30.000 de lei", ne-a confirmat şi Petrică Tudosă (foto), directorul Direcţiei Silvice Focşani.


Fondul de Investiţii „Phemus Corporation" este format din investitorii Universităţii Harvard. Achiziţionarea suprafeţelor imense de pădure în toată lumea pare să fie una dintre afacerile care susţin universitatea, dar aduce profit şi investitorilor entităţii americane.

„Nu vă gândiţi că facem aici cine ştie ce cercetări ştiinţifice. Noi îngrijim pădurile şi avem pretenţia că facem asta mai bine decât mulţi alţii. Intenţiile noastre sunt nobile. Este într-adevăr o afacere. Noi scoatem bani din exploatarea masei lemnoase dar şi investim în reîmpăduriri. În România avem multe suprafeţe de pădure în care mai mult am investit pentru reîmpădurire decât am scos din exploatarea masei lemnoase", ne-a declarat Radu Melu (foto), inginer silvic responsabil de SC Scolopax SRL.


Critică starea proastă a drumurilor din România

Reprezentanâii firmei sunt însă nemulţumiţi de calitatea drumurilor din România ce îi împiedică în transporturile de masă lemnoasă. „De exemplu în multe locuri în România mai mult cheltuim decât obţinem. Sunt drumuri ca DN 2 N ce face legătura între E 85 şi Vintileasca unde sunt restricţii şi pot circula doar maşinile cu 10 tone iar eu nu pot ieşi cu maşinile mari cu lemne că este ilegal şi nu vreau să pun în pericol viaţa şoferilor. Deşi alţii fac asta, autobuzele pline cu oameni trec. În România nu eşti recompensat că refaci pădurile cum e în alte ţări", ne-a mai declarat Radu Melu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările