Un teren cumpărat cu aproape jumătate de milion de euro, mărul discordiei într-o comună din Vrancea. Tranzacţia s-a lăsat cu plângeri penale

Un teren cumpărat cu aproape jumătate de milion de euro, mărul discordiei într-o comună din Vrancea. Tranzacţia s-a lăsat cu plângeri penale

Primăria Vidra

Pe de o parte, primarul comunei susţine că achiziţia terenului îi permite să facă investiţii, pe de altă parte opoziţia susţine că la mijloc sunt alte interese.

Ştiri pe aceeaşi temă

Achiziţia de către Primăria vrânceană Vidra a unui teren privat pentru suma de 425.000 de euro a încins la maxim spiritele între edilul comunei şi aleşii PNL. Terenul, în suprafaţă de opt hectare, a fost achiziţionat cu un credit bancar pentru care primăria va trebui să plătească în final aproape dublu.

Preţul plătit pentru un metru pătrat de teren a fost de 5,3 euro, negociat între o comisie a Primăriei şi omul de afaceri Ion Alexe, vânzătorul terenului. Primăria comunei Vidra nu a dispus de bani pentru achiziţionarea terenului, dar a decis contractarea unui credit întins pe o durată de mai mulţi ani, la final unitatea administrativ teritorială urmând să plătească pentru împrumut  800.000 de euro.

Primăria vrea să contruiască

Primarul spune că are în vedere realizarea mai multor obiective, terenul fiind potrivit pentru investiţii în dezvoltarea comunităţii.

”Pe acest teren vrem să construim un teren de sport, cămin pentru bătrâni, locuinţe sociale, locuinţe pentru tineri, locuinţe pentru medici, doctori, profesori, care sunt navetişti şi lucrează în comună. Avem doi doctori care vor să vină la spitalul din Vidra. Şeful postului de poliţie face naveta. Sunt oameni care s-ar stabili oricând în comuna Vidra dacă ar avea apartamente în care să locuiască şi să îndeplinească anumite condiţii”, susţine primarul Silviu Pintilie.

De cealaltă parte, opoziţia îl acuză pe edil de interese ascunse şi spune că nu era nevoie de împovărarea oamenilor, aceştia având nevoie investiţii în infrastructură, nu de terenuri.

”Aceşti bani sunt proveniţi din taxele şi impozitele cetăţenilor comunei Vidra. Noi am scos în evidenţă faptul că nu este o necesitate achiziţionarea acestui teren. Le-am transmis pesediştilor că e nevoie de credite pentru îmbunătăţirea traiului cetăţenilor comunei şi investirea în aducţiuni de apă, infrastructură, nu pentru cumpărarea de terenuri”, potrivit lui Daniel Moroşanu, preşedintele PNL Vidra.

Liberalii spun că era corect ca odată cu achiziţia terenului să se fi venit şi cu surse de finanţare pentru investiţiile pe care le-a anunţat.

Conflictul dintre primar şi consilierii opoziţiei s-a lăsat şi cu o plângere penală făcută la adresa viceprimarului, unui consilier local şi a doi funcţionari din Primărie, acuzaţi de nereguli la achiziţia terenului.


 

citeste totul despre: