Un preot născut în Vrancea, moarte fulgerătoare într-un supermarket. „A fost un slujitor care şi-a asumat cu responsabilitate jugul lui Hristos“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Buric avea doar 47 de ani şi era preot în judeţul Neamţ, la Valea Ursului, fiind foarte apreciat în comunitate. Preotul avea trei copii

Preotul Parohiei Valea Ursului, din judeţul Neamţ, Adrian Buric, s-a stins fulgerător, din viaţă la doar 47 de ani, în timp ce se afla la cumpărături.

El se afla într-un supermarket din Roman şi s-a prăbuşit din picooare, după ce iniţial a simţit o durere cumplită în piept. Medicii au încercat minute în şir să-l resusciteze, dar în zadar. Preotul avea trei copii.

”Adrian Buric s-a născut în comuna Dumbrăveni şi a absolvit, în 1990, Liceul Unirea din Focşani. Apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie şi a fost repartizat în comuna Giurgeni/ Valea Ursului, din judeţul Neamţ. Adrian Buric a fost un preot implicat în viaţa comunităţii, apreciat de enoriaşi şi de ierarhi deopotrivă”, potrivit inroman.ro.

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a transmis un mesaj de condoleanţe.

”A fost un preot râvnitor, apropiat de enoriaşii săi, solidar cu cei aflaţi în suferinţă, implicat în multe lucrări de construire şi înfrumuseţare a lăcaşurilor de cult în parohiile unde şi-a desfăşurat misiunea, un slujitor care şi-a asumat cu responsabilitate jugul lui Hristos desăvârşindu-şi chemarea preoţească. În aceste momente de adâncă suferinţă, adresăm familiei îndoliate cele mai profunde gânduri de compasiune rugând pe Milostivul Dumnezeu să primească sufletul tânărului şi destoinicului Său slujitor în Împărăţia cerurilor!”, a transmis ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite