Un octogenar a fost grav accidentat în Piaţa Gării de un midibuz

Bărbatul a încercat ieri să urce în mijlocul de transport în comun însă şoferul nu s-a asigurat şi a închis uşa, prinzându-i mâna bătrânului care a căzut

Ştiri pe aceeaşi temă

Un bărbat  de 80 de ani din Focşani a ajuns în stare gravă la spital după ce şoferul midibuzului în care acesta voia să urce i-a prins mâna la uşă şi a plecat de pe loc.

Conform poliţiştilor, bărbatul se afla în Piaţa Gării şi a vrut să urce într-un mijloc de transport aparţinând societăţii de transport public, moment în care vehiculul a plecat iar şoferul a închis uşile. Bătrânul s-a dezechilibrat şi a căzut pe asfalt.

Acesta se află acum la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean cu politraumatisme, traumatism acut închis, comoţie cerebrală şi traumatism toracic cu fracturi costale.

Şoferul midibuzului ar putea fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările