Ultima soluţie a profesorilor din Vrancea pentru elevii mediocri: au luat bani de la U.E. ca sa-i mediteze pentru Bac

Ultima soluţie a profesorilor din Vrancea pentru elevii mediocri: au luat bani de la U.E. ca sa-i mediteze pentru Bac

Disperaţi de rezultatele dezastruoase ale elevilor obţinute, în ultimii trei ani, la Examenele Naţionale, dar mai ales la Bacalaureat, profesorii din Vrancea au găsit o ultimă soluţie: au atras două milioane de euro de la UE pentru un program de meditaţii după orele de curs.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru a ridica procentul de promovabilitate la examenul de Bacalaureat şi la Evaluarea Naţională, dascălii din Vrancea, prin intermediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), au atras două milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru două proiecte prin care să facă meditaţii la şcoală cu elevii.

Măsura a venit după ce profesorii au constatat că, în ultimii trei ani, rezultatele elevilor sunt dezastruoase la cele două examene.

Astfel, anul trecut, 54,6% dintre absolvenţii de liceu au reuşit cu mare greutate să-şi procure diploma de maturitate. De asemenea, ultimele rezultate de la simulările din această primăvară au fost la fel de proaste: 53,23 % dintre liceeni evaluaţi obţinând note peste 5 la limba română şi 44,77% la matematică sau istorie.

Cele două proiecte cu finanţare nerambursabilă, semnate ieri de şefii IŞJ Vrancea la Ministerul Educaţiei, sunt: „Evaluarea naţională: Inovaţie pentru formarea competenţelor cheie” şi „Să ne pregătim pentru BAC! Program inovator de formarea a competenţelor cheie pentru promovarea examenului de bacalaureat”.

Consiliere pentru elevi şi părinţi

„În programele de pregătire vor fi incluşi 2.100 de elevi din judeţ. Ca la orice proiect european, primul pas va fi să punem în aplicare criteriile tehnice, acreditare de cursuri, proceduri de selecţie”, ne-a spus Vasilica Zaharia, şefa IŞJ Vrancea. Aceasta anticipează că pregătirile propriu-zise vor demara la toamnă, odată cu începerea anului şcolar.

FOTO: Vasilica Zaharia, inspector general şcolar ISJ Vrancea

Pe lângă meditaţiile intensive, proiectele mai includ şi ore de consiliere cu elevii şi părinţii, în care specialiştii în educaţie îi vor ghida pe aceştia spre carierele pe care le-ar putea urma tinerii.

Deocamdată, spun oficialii IŞJ Vrancea, nu s-a stabilit un criteriu clar pentru selectarea celor 2.100 de elevi incluşi în program, jumătate urmând a fi din cei care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională, iar restul pentru Bac.

Numărul total reprezintă, însă, 30% din viitorii absolvenţi.

„Ne străduim să fie implicate toate liceele din judeţ, atât cele mai slabe, cât şi cele mai bune. Sunt activităţi prin care dorim să-i sprijinim pe elevi şi meditaţiile vor fi, în primul rând, la obiectele de bază, română şi matematică, dar vor fi şi cursuri cu 20 de psihopedagogi de consiliere a elevilor, pentru că vrem să-i orientăm în carieră”, ne-a precizat inspectorul Lidia Dumbravă, manager în cadrul proiectului legat de Bacalaureat.

Potrivit managerului, elevii nu sunt obligaţi să vină la aceste cursuri, dar se mizează mult pe faptul că, odată demarată consilierea lor şi a părinţilor, aceştia vor realiza rostul orelor de meditaţie. În plus, spune Dumbravă, proiectul are rolul de a le oferi şanse egale elevilor la examenele naţionale, nu doar celor care îşi permit să plătească în particular ore de pregătire.

De altfel, cele două milioane de euro vor fi cheltuite pentru profesorilor care vor fi cooptaţi în aceste activităţi, oficialii I.Ş.J. Vrancea dând de înţeles că vor fi incluşi în program peste o sută de profesori de limba şi literatura română, matematică, dar şi profesori de istorie şi geografie, adică majoritatea dascălilor de la aceste discipline din judeţ. Totodată, o parte din bani vor fi folosiţi pentru dotări cu echipamente electronice şi suporturi de cursuri.

Salariile, miză pentru dascăli

Directorii liceelor cu rezultate slabe la Bacalaureat aşteaptă acum un semn din partea managerilor de proiect. 

„Cred că elevii noştri ar fi interesaţi să facă o pregătire în plus, mai ales că noi desfăşurăm şi acum la şcoală ore suplimentare de pregătire în urma rezultatelor slabe de la simulare.Unii elevi nu vin la pregătire, dar avem şi copii care vor să se ţină de treabă”, ne-a spus profesorul Ştefan Moraru, directorului Colegiului Tehnic „G.G. Longinescu” din Focşani.

În schimb, directorii de la liceele foarte bune din oraş par mai mult interesaţi ca în proiecte să fie cooptaţi profesorii, care-şi pot astfel suplimenta astfel veniturile.

Proiecte similare în ţară

Vrancea nu este singurul judeţ care a accesat proiecte europene pentru pregătirea elevilor pentru examenele naţionale în anul şcolar 2014 - 2015. Inspectoratele Şcolare din Suceava şi Dâmboviţa au elaborat proiecte cu fonduri europene (POSDRU), care vizează pregătirea a 4.100 de elevi pentru de Bacalaureat.

În proiect vor intra tineri de clasa a XI-a din 34 de unităţi şcolare din cele două judeţe. De asemenea, judeţele Gorj şi Timiş vor implementa astfel de proiecte cu fonduri europene, de această dată pentru „pregătirea suplimentară pentru promovarea cu succes a Evaluării Naţionale”, aşa cum sună titlul proiectelor. În judeţul Timiş vor fi incluse în proiect 200 de şcoli generale atât din mediul rural, cât şi din oraşe.

Mai puteţi citi:

REZULTATE SIMULARE BAC 2014. Lista notelor obţinute. Abia jumătate din viitorii absolvenţi de liceu din Vrancea au  luat note peste 5

REZULTATE BAC 2013 Vrancea. Nu există nici un liceu cu promovabilitate zero

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: