Trei fraţi din Poiana Cristei s-au înecat în râul Râmna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragedia s-a întâmplat azi, la orele prânzului. Tinerii, de 14, 18 şi 22 de ani au sărit unul după altul în gârlă iar din păcate, din cauza mâlului, nici unul nu a mai ieşit la suprafaţă.

Dramă fără margini în familia Popa din comuna Poiana Cristei. Victoraş, de 14 ani, Gheorghe, de 18 ani şi Marian, de 22 de ani, au murit înecaţi în apa Râmnei, după ce, în jurul prânzului, au vrut să facă o baie. Tinerii se aflau cu vacile pe islazul din apropierea apei şi Victoraş s-a gândit să se răcorească în gârla din apropiere.

Deşi nu există martori ai tragediei, se pare că mezinul a dat semne că nu mai atinge fundul, motiv pentru care a început să se zbată. Cel care i-a sărit în ajutor a fost Gheorghe, iar în momentul în care nici acesta nu a mai ieşit la suprafaţă, cel mai mare dintre fraţi a sărit îmbrăcat. Mâlul gros de aproape un metru le-a fost fatal tinerilor.Nici unul dintre ei nu a mai ieşit la suprafaţă.

"Apa are 1,6 metri, nu este adâncă şi era şi caldă. Tinerii au sărit însă şi au rămas în stratul de nămol care are cred că mai bine de un metru", a declarat plutonierul Lucian Trofin, scafandru în cadru ISU Vrancea. Cel care a anunţat autorităţile a fost un copil de 7 ani care se afla în zonă cu vacile şi care ar fi văzut de la distanţă cele petrecute.

După mai bine de 3 ore, pe un drum aproape impracticabil, au ajuns la faţa locului şi echipajul de scafandri de la ISU şi ambulanţa.

Au lăsat în urmă o mamă şi o soră disperată

Mama copiilor, Voica, era ruptă de realitate chiar dacă nu mai exista nici o speranţă ca cei trei fii ai ei să mai fie scoşi din apă în viaţă. La scurt timp după ce trupurile au fost scoase la suprafaţă, la faţa locului a ajuns şi sora tinerilor. Familia Popa mai are acum încă un băiat, mai mare decât fraţii lui decedaţi, care se află la muncă în Italia. "E o familie necăjită, dar băieţii erau tare de treabă, şi respectuoşi şi muncitori. Mare păcat de ei", a declarat Petruş Vlad, primarul comunei Poiana Cristei.

Acesta spune că, de altfel, în timpul verii, pe Râmna curge foarte puţină apă, iar în anumite perioade râul chiar seacă.

La faţa locului se adunaseră circa 100 de curioşi atât din Poiana Cristei cât şi din Gura Caliţei.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite