Trecutul comunist al lui Ion Iliescu în judeţul Vrancea. Cum a fost ales deputat în Marea Adunarea Naţională FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea Adunare Naţională avea să fie desfiinţată în anul 1990 de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN), condus chiar de către Ion Iliescu, cel care a fost preşedinte al României timp de 10 ani.

Preşedinte al României de trei ori, între 1990-1992, 1992-1996 şi 2000-2004, Ion Iliescu a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai României comuniste din timpul dictaturii ceauşişte, dar mai ales după 1990, în zorii democraţiei româneşti.

Născut în anul 1930, Ion Iliescu a studiat mecanica fluidelor la Institutul Politehnic din Bucureşti, apoi şi-a perfecţionat studiile la Institutul Energetic al Universităţii din Moscova, perioadă în care a fost  secretar al „Asociaţiei studenţilor români”. Contactul cu lumea de acolo i-a deschis apetitul pentru viaţa politică comunistă, la vârsta de 23 de ani solicitând înscrierea în Partidul Comunist Român. În scurt timp, a avansat în cariera politică, devenind secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist în 1956 şi membru al Comitetului Central al Partidului comunist Român.

A fost membru al Comitetului Central al PCR  între 1969 - 1985, prim-secretar al CC al UTC între 1967 – 1971 şi multe alte funcţii de partid şi de stat, printre care şi de prim-secretar al două judeţe mari, Timiş şi Iaşi. Cel care avea să conducă statul român postrevoluţionar,  vreme de mai bine de 12 ani, a fost şi deputat al Marii Adunări Naţionale, timp de 28 de ani, mai exact din anul 1957 până în 1985, ultimul mandat fiindu-i încredinţat de către locuitorii judeţului Vrancea. Istoricul Bogdan Constantin Dogaru, de la Arhivele Naţionale Române-Filiala Vrancea, a găsit în fondul de arhivă al Consiliului Popular Judeţean Vrancea câteva repere despre modul cum a fost ales Ion Iliescu în Marea Adunare Naţională. Se întâmpla în anul 1980, când bărbatul care avea 50 de ani era preşedinte al Consiliului Naţional al Apelor, deşi în biografia pe care şi-a făcut-o singur a consemnat că intrase în dizgraţia mai marilor Partidului Comunist Român după anul 1971.

Ultimul mandat de deputat comunist

În luna februarie a anului 1980, Ion Iliescu a candidat pentru funcţia de deputat în Marea Adunare Naţională din partea Circumscripţiei electorale Nr. 2 a oraşului Odobeşti, o aşezare cu aproape 10.000 de locuitori, fiind ales pentru încă un mandat de deputat. Conform documentelor de arhivă păstrate până azi, Ion Iliescu şi-a depus candidatura pe data de 9 februarie, într-un cadru festiv, la Odobeşti, acolo unde Alexandru Apostol, preşedintele Biroului Executiv al Consiliului Popular din oraş şi Gheorghe Stoica, primul-secretar al Comitetului Judeţean Vrancea al PCR l-au prezentat în culori dintre cele mai favorabile pe candidatul unic.

„Îmi revine plăcuta misiune ca în numele Consiliului Naţional al Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste să propun pentru a candida în alegerile de la 9 martie în circumscripţia electorală MAN Nr. 2 Odobeşti pe tovarăşul Iliescu Ion, membru al CC al PCR, preşedintele Consiliului Naţional al Apelor”, se arată în procesul verbal încheiat la acea şedinţă.

Chiar dacă părea o simplă formalitate, alegerea „tovarăşului” Iliescu în funcţia de deputat a avut de parcurs câţiva paşi aşa zişi democratici. Astfel, timp de două zile, pe 20 şi 21februarie, acestuia i s-au organizat întâlniri cu oamenii muncii din localităţile arondate circumscripţiei electorale, cum ar fi Cîmpineanca, Vîrteşcoiu, Odobeşti, Jariştea, Broşteni, Mera.

Întâlnirile s-au desfăşurat toate la căminele culturale ale respectivelor comunităţi, autorităţile locale având sarcina să aducă între 250 şi 350 de oameni care să umple sălile pentru a-şi cunoaşte viitorul ales. De menţionat că în acelaşi an, într-o altă circumscripţie electorală, Nr. 5, din comuna Vulturu, a candidat pentru un post de deputat şi Iuliana Bacinschi, soţia celui care a fost primar al municipiului Focşani timp de 4 mandate, între anul 2000-2016, Decebal Bacinschi.

Tradiţie politică PCR continuată de soţ în PSD

„Probabil că, prin intermediul Iulianei Bacinschi, soţia primarului PSD al Focşaniului, puterea neocomunistă din judeţul Vrancea a avut contact direct chiar la vârful piramidei conducerii statului român în epoca Iliescu. Sistemul de putere creat pe baza relaţiilor de dinainte de 1990 a făcut ca această conducere neocomunistă din Vrancea să devină practic intangibilă”, susţine istoricul Constantin Bogdan Dogaru, cel care a cercetat fondul documentar al Consiliului Popular al judeţului Vrancea.

În acel mandat, 1980-1985, au mai fost aleşi deputaţi în Vrancea Alexandrina Mocanu, în circumspripţia Focşani, Ion Gheorghe Stoica la Panciu, Aurel Duma la Adjud, Iuliana Bacinschi la Vulturu şi  Ion Davidoiu, la Gugeşti. Conform Constituţiei din 1965, poporul îşi exercita puterea prin Marea Adunare Naţională „organul suprem al puterii de stat, sub conducerea si controlul căruia îşi desfăşoară activitatea toate celelalte organe ale statului”.

Marea Adunare Naţională a fost desfiinţată în 1990 de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională condus chiar de către Ion Iliescu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

FOTO Cum se distra familia dictatorului Nicolae Ceauşescu în concediu. Ion Iliescu era folosit ca „băiat de mingi“

Ion Iliescu împlineşte azi 88 de ani. Scurtă biografie: de la ministru pentru Problemele Tineretului în comunism la funcţia de preşedinte al României


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite