Testamentul lui Ştefan cel Mare: i-ar fi cerut fiului său, Bogdan, să închine Moldova otomanilor după moartea sa. „Turcii, mai înţălepţi şi mai puternici“
0
Cronicarul Ion Neculce sugerează în „Letopişeţul Ţării Moldovei” că domnitorul Ştefan, aflat în ultimele momente ale vieţii sale, i-a lăsat un testament politic urmaşului său la tron.
În „Letopiseţul Ţării Moldovei”, cronicarul Ion Neculce redă un fragment de istorie despre ultimele momente de viaţă ale domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare. Un fragment pe care cărturarii vremii, dar şi istoricii timpului nostru l-au interpretat în chei diferite, ţinând cont de personalitatea sa recunoscută de apărător al creştinătăţii.
Totuşi, Neculce sugerează că domnitorul i-a lăsat cu vorbă de moarte fiului său Bogdan, care nu se ridica la statura sa de mare conducător de oşti, recomandarea să se supună otomanilor, dar nu şi altor popoare.
În Letopiseţ, ultimele cuvinte ale lui Ştefan către fiul său Bogdan sună aşa: „Când au murit Ştefan-vodă cel Bun, au lăsat cuvânt fiiului său, lui Bogdan-vodă, să închine ţara la turci, iar nu la alte neamuri, căci neamul turcilor sunt mai înţălepţi şi mai puternici, că el nu o va putè ţinè ţara cu sabia, ca dânsul. După ce au luat Bogdan-vodă domnia, au şi triimis pre Tăutul logofătul sol la turci, când au închinat ţara la turci”.
Ştefan cel Mare avea deja tratat cu turcii
Profesorul de istorie Gabriela Obodariu, de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza” din Focşani, susţine că această recomandare venea în contextul în care Ştefan cel Mare avea deja semnat un tratat cu „Înalta Poartă”, în condiţii destul de favorabile pentru Moldova.
„Spre sfârşitul domniei sale, Ştefan cel Mare semnase deja un tratat cu turcii, în condiţiile în care nu mai primea nici un ajutor din Europa. Practic, exista o suzeranitate otomană, dar destul de limitată, în sensul că li se plătea tribut turcilor, mai mult simbolic, dar ei lăsau legile vechi să funcţioneze, ceea ce, să recunoaştem, era un târg bun. Aceste vorbe trebuie înţelese ca fiind un sfat de menţinere a unor raporturi moştenite la rândul său de Ştefan de la Petru Aron şi nu ca o cedare a ţării către turci”, ne precizează Gabriela Obodariu.
Pe de altă parte, istoricul român Bogdan Murgescu susţine în cartea sa, „Istoria României în texte”, că aşa-zisul testament al domnitorului este doar „o clasică invenţie cărturărească”, ştiut fiind faptul că referiri asemănătoare au produs cărturarii Grigore Ureche şi Dimitrie Cantemir.
Invenţie cărturărească
„În momentul morţii sale, Ştefan nu avea de ce să îndemne pe boieri şi pe urmaşul său să se închine turcilor, deoarece Moldova se închinase pentru prima dată deja în timpul predecesorului său Petru Aron, iar Ştefan însuşi plătise tribut atât în prima parte a domniei sale (1457–1473), cât şi după 1486”, susţine istoricul, precizând că respectivele cronici reflectă o necunoaştere în detaliu a istoriei.
De aceeaşi părere este şi profesorul focşănean de istorie Florinel Agafiţei, care apreciază doar din punct de vedere literar cronica lui Neculce.
„Sigur, este plăcut să citeşti Letopiseţul lui Neculce, este o literatură bună, dar ţinând cont că această cronică nu a fost scrisă în timpul domniei este destul de greu de apreciat valoarea istorică. În fragment apare o problemă de logică, pentru că Ştefan cel Mare nu avea cum să închine ţara turcilor după ce s-a bătut cu ei jumătate de secol”, ne precizează profesorul Agafiţei.
În fragmentul lui Neculce este pomenit şi episodul întâlnirii dintre şeful cancelariei domnului Moldovei, logofătul Tăutu, cu marele vizir turc, care reflectă diferenţele majore dintre cele două popoare.
Păţaniile logofătului Tăutu
„L-au pus viziriul de au şedzut înaintea viziriului pre măcat, şi n-au fost având mestei la nădragi, că, trăgându-i cibotile, numai cu colţuni au fost încălţat. Şi dându-i cahfè, nu ştiè cum o va bè. Şi au încept a închina: «Să trăiască împăratul şi viziriul!». Şi închinând, au sorbit felegeanul, ca altă băutură”, redă Neculce vizita logofătului Tăutu la vizir.
Din acest punct de vedere, scriitorul ieşean Dan Alexe produce pe blogul său o traducere destul de amuzantă, o interpretare proprie care în opinia sa reflectă o dezastruoasă tradiţie a diplomaţiei româneşti.
„Neculce rezumă dezastrul în trei fraze. Pe lângă faptul, cum sugerează cu înţelegere cronicarul, că logofătului îi miroseau picioarele, pentru că distinsul demnitar nu ştia că în palatul Marelui Vizir trebuie să-ţi scoţi ciubotele şi să ai dedesubt «mestei», nişte botine din piele foarte fină, iar dumnealui venise de la Suceava pe cal, doar cu ciorapi (colţuni) în cizme, pe care nu şi le scosese probabil nici noaptea, pe lângă faptul aşadar că nu cunoştea obiceiurile şi igiena Porţii, boierul nostru a mai comis o gafă. Când i s-a adus ceaşca cu cafea fierbinte, omul a crezut că e vreo ţuică. S-a ridicat, a strigat «să trăiască împăratul», şi a dat-o pe gât, după care probabil s-a fript şi o fi început să strige că l-au otrăvit turcii”, explică scriitorul Dan Alexe.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
