O luptă pentru supravieţuire. Nimeni nu vrea să moară. Nimeni nu-şi doreşte asta şi, cu toate acestea, ne naştem cu această certitudine. Doar că moartea vine în mod diferit, şi e trist că la unii vine prea devreme şi cu mult înainte să fie dorită.

Off! Nu doresc să abordez cu cinism situaţia, dar este o chestiune care macină pe toată lumea, cel puţin de la o vârstă.

Cineva îmi spunea, deunăzi, că cel care nu are cel puţin o mică depresie gândindu-se că va veni într-o zi moartea, acela nu e om normal. Poate că da!

Doar gândul că vom muri într-o zi, ne întristează, ne face să ne gândim la ce lăsăm în urma noastră, dacă totul este în regulă, dacă toţi sunt „aşezaţi”, dacă va fi durere, dacă vom fi mai fericiţi dincolo? Nu ştiu! Oare va fi o altă viaţă după moarte? Este vorba despre metamorfozare sau despre „viaţa de apoi”  în sensul biblic şi creştinesc? Sau poate o translaţie yoghină? Nu ştiu!

Vă veţi întreba de ce aşez cuvinte triste!?

Pentru că doamna ANA nu vrea să moară. Nu are niciun motiv să se gândească la asta. Este veselă, zâmbeşte, nu o doare nimic, vorbeşte şi promovează tot ce ţine de tradiţional şi rustic în localitatea Marginea ,din judeţul Suceava, dar pentru că are 80+ ani are doar un regret: se va apropia timpul morţii, dar ea nu va voi să accepte. De ce?

Nu pentru că nu a fost la biserică sau că nu i s-a explicat „ce fericire va fi în Viaţa de Apoi”, ci pentru că vrea să se mai bucure de viaţă, pentru că vrea să îşi mai vadă nepoţii crescând, mulţi ani încă, să se bucure de muzeul pe care l-a amenajat în propria-i casă, pentru că vrea să mai simtă încă vibraţia schimbărilor şi entuziasmul turiştilor deja sătui de modernism, pentru că mai are atâtea şi atâtea de cunoscut... şi pentru că viaţa a fost prea scurtă. DA! Viaţa nu i se pare că a fost multă. A trecut prea repede şi ea mai are multe de trăit şi de spus!

O adevărată lecţie de viaţă am trăit în primăvara trecută şi pe care nu am avut când să o detaliez. Sper că nu e prea târziu. Am expus-o acum. Nu am vrut să fac o incursiune în tristeţe, ci doar în ideea că ar trebui să trăim mai frumos şi mai intens clipele pe care le avem. La ce bun să fim egoişti, haini, corupţi, mincinoşi şi lacomi? La ce bun? Nu e suficient orgoliul interstatal şi de cucerire teritorială? E suficient şi e prea mult chiar.

Iubirea pentru viaţă, pentru simplitate şi sinceritate vine din interior şi ne aparţine. Moartea va veni cu siguranţă, dar e mai bine să nu o chemăm sau să o primim, niciodată înainte de vreme!

Rămâne să trăim frumos, mereu, iubirea! Iubirea e cea care te învaţă să trăieşti, chiar şi pe lângă cei care te duşmănesc!