Primul român din diaspora devenit consilier judeţean: „În spatele meu sunt cei 50.000 de vrânceni din străinătate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ovidiu Burduşa are 37 de ani şi este proprietarul a două structuri hoteliere în capitala Italiei, la Roma. Vrânceanul a candidat la alegerile locale pe listele PNL.

În urmă cu 18 ani, Ovidiu Burduşa, din Panciu, proaspăt absolvent de liceu, pleca din ţară, fiind atras, ca atâtea milioane de români, de miracolul străinătăţii. Cu 1.200 de dolari în buzunar, împrumutaţi de la o mătuşă, şi cu o viză de doar patru zile, a coborât din autocar la Roma, cu promisiunea făcută tatălui că se va întoarce peste un an pentru a-şi continua studiile.

“Am plecat de jos. Mai întâi am lucrat la o companie de distribuţie băuturi alcoolice, apoi în domeniul hotelier, unde făceam de toate. Nu m-am întors în ţară după un an, cum îi promisesem tatălui, dar am revenit după trei ani şi am urmat Facultatea de Economie a Turismului Intern şi Internaţional la Bucureşti, un domeniu care mă fascinase dinainte. În timpul facultăţii am cunoscut-o şi pe soţia mea iar în anul 2005, când am terminat studiile, nu aveam prea multe opţiuni să rămân aici”, spune Ovidiu Burduşa.

Astfel că în anul 2005 se produce a doua revenire a tânărului în Italia, unde are norocul să lucreze într-un mare lanţ hotelier, ca recepţioner de noapte. Ne spune că ziua îşi ajuta soţia la spălat scări de bloc, iar în timp ce colegii săi preferau să se bronzeze la malul mării, Ovidiu mai strângea ceva bănuţi şi din turele colegilor, sâmbăta şi duminica.

FOTO: Ovidiu, împreună cu şoţia sa

image

Şase ani mai târziu, când criza era în floare, pentru Ovidiu a apărut cea mai mare provocare. După un drum lung plin de sacrificii, avea să devină proprietar peste o structură hotelieră de şase camere, aflată în centrul Romei, în zona zero. Anul acesta, a achiziţionat şi a doua structură, deocamdată cu patru camere, în centrul istoric.

“Criza a fost pentru mine un mare noroc. Am avut ceva capital strâns, care valora deja de trei ori mai mult în perioada de criză şi practic am cumpărat cu jumătate din bani o structură hotelieră care se depreciase deja la jumătate. Roma aduce anual 20 de milioane de turişti, iar în oraş sunt peste 9000 de unităţi de cazare, plecând de la patru-cinci camere şi până la 200. Pentru mine este un avantaj că am structuri mici, care fac randament maxim. Este o investiţie sută la sută românească şi avem doar angajaţi români. Ne bucurăm că am reuşit să ne impunem în acest sector şi să facem faţă concurenţei marilor hoteluri de 4 şi 5 stele”, ne-a declarat Ovidiu Burduşa.

Va veni la toate şedinţele de Consiliu Judeţean

Anul 2015 a însemnat o nouă provocare pentru român, Ovidiu alegând să se implice în politică. Recunoaşte că un rol important în alegerea sa l-a jucat senatorul de diaspora Viorel Badea, care a propus partidului din care face parte, PNL, ca la alegerile locale din anul 2016  listele de candidaţi să conţină şi români de succes din diaspora.

FOTO: Ovidou Burduşa este secretar general al PNL Italia

image

“Trebuie să recunosc că mi s-a mai propus şi în 2013 să intru în politică, dar atunci am refuzat, pentru că am considerat că este bine să aştept. În urma propunerii senatorului Badea, m-am prezentat la o discuţie la Bucureşti cu conducerea  PNL, care m-a trimis în teritoriu. Dacă în mod normal veneam acasă o dată pe an, de atunci şi până acum am venit în România de 12 ori. Cei de la PNL Vrancea au fost deschişi pentru o candidatură a mea la Consiliul Judeţean, pe o poziţie eligibilă şi iată-mă acum în funcţia de consilier judeţean. Am ales PNL, pentru că în familia mea există o tradiţie liberală. Bunicul meu a fost primar liberal trei mandate într-o comună din Vrancea, iar alţi trei membri ai familiei au suferit în închisorile comuniste. Nu suport traseismul şi de aceea aş fi vrut ca la lansarea mea să am în dreapta acel senior al politici vrâncene, un liberal din anii 1990. Nu a fost să fie, dar cine ştie, poate generaţia mea va fi cea care care va da un senior pe care el l-am căutat atunci. La lansare, m-am bucurat de sprijinul jurnaliştilor Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu, cu care m-am împrietenit la lansarea cărţii "Miracolul din noiembrie", când au venit în Italia ”, ne spune Ovidiu Burduşa.

Acesta şi-a propus să-şi ia funcţia de consilier judeţean în serios. Deşi departe de ţară, spune că va încerca să fie prezent la toate şedinţele de Consiliu Judeţean convocate, cu dorinţa de a transfera aici tot ceea ce a învăţat în Occident.

FOTO: Alături de colegii săi, consilierii judeţeni

image

“Aş vrea ca atunci când mă priveşte Marian Oprişan să simtă că are în spatele meu pe cei 50.000 de vrânceni care se află acum în străinătate. Rolul meu va fi de a face lobby pe lângă cei 19 primari liberali să convingă oamenii din diaspora să revină acasă şi să se implice în viaţa comunităţii, chiar şi în politică. Eu cred că am adus plusvaloare  prin prezenţa mea în Consiliul Judeţean”, precizează Ovidiu.

De curând, Ovidiu Burduşa a fost reales în funcţia de secretar general al PNL pentru Diaspora şi spune că se va implica să convingă autorităţile române că este nevoie de un alt sistem de vot pentru românii din afară. Consideră că actualul sistem, de vot prin corespondenţă, trebuie completat la alegerile din toamnă cu vechiul sistem, de vot clasic.

FOTO: Ovidiu Burduşa a fost prezent la vizita preşedintelui Iohannis în Italia

image

Sistem electronic de vot pentru diaspora

“Românii din afara graniţelor ţării sunt foarte ocupaţi cu munca şi se simt folosiţi. Pe de o parte, ei iau ca pe o obligaţie faptul că trebuie să trimită bani în ţară, iar pe de altă parte se aşteaptă de la ei prezenţa la vot. Pentru ei este foarte greu să meargă la consulat, să se înscrie în registrul electoral şi, în general, ziua liberă pe care o au preferă să o petreacă cu familia. Ei nu înţeleg că nu pot vota electronic, în condiţiile în care pot face tranzacţii online de acasă, plătesc facturi cu ajutorul calculatorului, trimit bani acasă tot electronic”, spune Ovidiu Burduşa. 

Vrânceanul intenţionează ca anul viitor să revină definitiv în România, în funcţie de cum va reuşi să înstrăineze afacerea pe care o administrează. Spune că fiica sa, în vârstă de 5 ani, trebuie să urmeze şcoala în România şi nu vrea să îi creeze probleme de adaptare mai târziu.

“În casă, ambii copii vorbesc româneşte, iar la grădiniţă învaţă limba italiană. Este un atu pentru ei să revin la timp în ţară. O să-mi vând afacerea şi în ţară o să atrag bani europeni pentru a arăta tuturor că se poate construi ceva dacă vrei”, conchide Ovidiu Burduşa.

FOTO: Grigore Cartianu, Laurenţiu Ciocăzanu şi Ovidiu Burduşa

image


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite