Refacerea fântânii arteziene din Grădina Publică „mănâncă“ din bugetul local 45.000 de euro.  Acum 8 ani, a fost modernizată cu fonduri europene

Refacerea fântânii arteziene din Grădina Publică „mănâncă“ din bugetul local 45.000 de euro.  Acum 8 ani, a fost modernizată cu fonduri europene

Fântâna din centrul parcului va căpăta alt aspect

Grădina publică din Focşani este în plin şantier, după ce autorităţile locale au decis refacerea integrală a arterelor pietonale, lucrare care va costa municipalitatea 500.000 de euro. Grădina fusese reabilitată complet în urmă cu opt ani, din fonduri europene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, în loc de pietriş, care pe vreme de ploaie devenise în ultimul timp un fel de clisă, în care oamenii rămâneau împotmoliţi în noroi, municipalitatea a decis să pună marmură. Lucrarea costă 500.000 de euro şi finanţarea este din bani publici.

Tot din bani de la bugetul local se reabilitează şi fântâna arteziană construită tot în 2011, pentru că actualului edil nu-i place cum arată şi cum funcţionează.

Costurile de renovare sunt apreciate la 45.000 de euro. În aceşti bani sunt incluse înlocuirea ţevilor existente, montarea altora mai luminoase şi îmbrăcarea cu mozaic a bazinului. Lucrarea este executată de firma  SABCONS TOTAL, o societate din Focşani care figurează cu 15 angajaţi.

 

În ce priveşte aleile din Grădina Publică, contractul a fost încredinţat asocierii de firme Iasicon-Sodaco. Suprafaţa de alei din Grădina Publică ce va fi supusă modernizării este de 3.980 de metri pătraţi, cu o lăţime cuprinsă între 1,20 - 1,60 metri.

Potrivit proiectului, se vor executa mai multe lucrări, iar aleile vor fi îmbrăcate, pe o fundaţie de beton, cu marmură Vratsa (piatră de calcar) de culoarea crem deschis, în grosime de 3 centimetri, cu suprafaţă antiderapantă. Lucrările ar trebui să fie finalizate în termen de 12 luni de la data începerii construcţiei,  ceea ce înseamnă că în luna iulie 2020 localnicii să scape de calvarul de a mai merge prin noroaie şi praf.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: