Redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit se poate face până pe 16 mai

Redirecţionarea impozitului se poate face numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii

Ştiri pe aceeaşi temă

Pot opta pentru redirecţionarea acestei sume persoanele fizice, care în anul 2010 au obţinut venituri din salarii şi asimilate salariilor şi cele care au obţinut venituri din activităţi comerciale, din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, din transferul titlurilor de valoare, din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract.

Redirecţionarea impozitului se poate face numai pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii: asociaţii, fundaţii, organizaţii sindicale, patronate, partide politice, asociaţii de proprietari, case de ajutor reciproc ale salariaţilor, în măsura în care, potrivit legilor proprii de organizare şi funcţionare desfăşoară activităţi nonprofit, inclusiv pentru cultele religioase recunoscute, iar sumele primite vor fi folosite în acest scop.

Redirecţionarea poate fi făcută către o singură entitate sau unitate de cult iar opţiunea se face fie pe formularul 230.

Opţiunile vor fi făcute, personal, la unităţile fiscale teritoriale unde îşi au domiciliul solicitanţii, sau prin poştă, până la 16 mai 2011.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările