Poate fi hilar? Poate fi, zic eu, pentru că, vorba multor cetăţeni, fericirea depinde foarte mult şi de această creştere economică şi de dorinţele noastre care nu se pot concretiza dacă nu avem niciun ban în buzunar.

Chiar dacă firescul ne-ar dicta că ar trebui să fim fericiţi în fiecare zi din viaţă, ar fi fost păcat, printre atâtea sărbători şi „zile” declarate pe parcursul anului calendaristic, să nu fie şi o zi în care ar trebui să ne amintim că este mult mai bine să fim fericiţi, chiar dacă ne copleşesc uneori sau deseori necazurile.

Luna martie reprezintă ea însăşi o lună a fericirii, pentru că începe primăvara, pentru că e ziua femeii, pentru că înfloresc copacii, florile, apar „trufandalele” etc.

Acum când se apropie Ziua Fericirii mă tot gândesc pentru ce ar trebui să fim fericiţi?

NU pentru că se produc conflicte aproape de graniţele ţării noastre, nu pentru că a crescut datoria externă şi nu mai ştim cât au crescut dobânzile, nu pentru că numărul debitorilor la bănci a depăşit cu mult numărul persoanelor ocupate, nu pentru că s-a introdus acciza la combustibil, nu pentru că mitingurile şi protestele s-au înmulţit, NU pentru toate nemulţumirile laolaltă, ci pentru că toate necazurile se inhibă cu fericire, pentru că după „moarte” urmează viaţă şi pentru că în vreme de „război”, bombele nu se mai aud în ritmul muzicii.

Vă mai amintiţi ce făceau cei de pe Titanic în vreme ce acesta se scufunda?

Eu am ales să zâmbesc, să mă agăţ de tot ce e frumos, să refuz să mă uit la mizerii. Voi da „un leu” pentru Ateneu, voi da „doi lei” la Editură, voi da „trei lei” pentru Cultură, voi merge deseori la teatru şi cu 10 lei şi cu 30 de lei, iar de „Ziua Mondială a Teatrului” (27 martie), în oraşul meu mă voi bucura încă o dată de „Galele Teatrale”

Şi pentru a întări spusele mele, vă aştept pe 28 martie să sărbătorim împreună, la Teatrul Municipal, 20 de ani de la premiera piesei „Fericire Conjugală”.

Nu ştiu definiţia fericirii sau limita dintre a fi fericit, bucuros sau mulţumit, dar ştiu sigur că fiecare îşi doreşte să fie fericit, măcar de Ziua Fericirii!