Profesoară din Vrancea, acuzată că ar fi lovit un elev în faţa mamei sale, care-i cerea socoteală pentru o notă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
:coala Ion Basgan
:coala Ion Basgan

Conducerea şcolii a demarat o anchetă, dar consideră că profesoara este un cadru didactic corect, care nu ar fi capabil de acuzaţiile care i se aduc

Şcoala "Ion Basgan" din Focşani se află în centrul unui scandal, după ce o profesoară de engleză a fost acuzată de mama unui elev, Anişoara Cioară, la rândul ei profesoară de engleză la o şcoală din mediul rural, că i-a lovit copilul de faţă cu ea.

Scandalul ar fi pornit de la faptul că fiul Anişoarei Cioară, elev în clasa a V-a, şi-a falsificat cu pastă corectoare testul de la limba engleză, la care a luat o notă mai mică, totul pentru a arăta părinţilor că a fost nedreptăţit de profesoară.

Mama elevului a mers la şcoală să ceară explicaţii pentru depunctare şi o acuză pe profesoara de la Şcoala "Ion Basgan" că i-a lovit copilul cu pumnii în piept, în faţa ei, pe holul şcolii, scenă care ar fi fost văzută şi de un învăţător al şcolii.

"Doamna profesoară s-a năpustit cu pumnii asupra copilului meu, ţinând strâns lucrarea  smulsă de la mine. Îl lovea cu pumnii în piept şi repeta încontinuu: Vrei zece, mă? Ia zece! Vrei zece? Na, mă, zece! Îşi pun zece!... În urma loviturilor primite copilul şi-a pierdut echilibrul", se arată în plângerea făcută de Anişoara Cioară la Inspectoratul Şcolar Vrancea.

Femeia spune că este hotărâtă să nu lase situaţia aşa. La rândul său, conducerea Şcolii "Ion Basgan" din Focsani ne-a precizat că a demarat o anchetă pentru aflarea adevărului.

"Noi am demarat o anchetă internă şi în câteva zile vom avea un punct de vedere în acest caz. Afirmaţiile mamei, că fiul ei a fost lovit de doamna profesoară de engleză, nu sunt susţinute şi de domnul învăţător despre care se spune că a asistat la incident. Acesta a auzit zgomot pe holul şcolii şi, deranjat, a deschis uşa să vadă ce se întâmplă, dar nu a văzut niciun act de violenţă. Avem camere de supraveghere în şcoală, dar unghiul în care s-a produs presupusul incident nu ne-a permis să vedem ce s-a întâmplat. Doamna profesoară de engleză este o persoană foarte corectă, care evaluează toţi copiii într-un mod extrem de corect", ne-a declarat Alina Dima, directorul Şcolii "Ion Basgan" din Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite