Primii paşi pentru demolarea blocului "NATO". Cât va costa operaţiunea de punere la pământ a imobilului

Primii paşi pentru demolarea blocului

Blocul G2

Blocul G2 din Cartierul Bahne a fost construit în anul 1970 şi este compus din 103 apartamente cu o cameră. Blocul a fosr reabilitat în anul 2000.

Ştiri pe aceeaşi temă

Blocul G2 din Focşani din Cartierul Bahne, supranumit şi blocul NATO, urmează să fie demolat de  Primăria Focşani.

Aleşii locali vor vota în şedinţa extraordinară din 14 ianuarie indicatorii economici pentru demolarea construcţiei. Potrivit devizului de cheltuieli, demolarea ar urma să coste 1,8 milioane de lei, în preţ fiind incluse proiectare, avize, dirigenţie de şantier etc.

Suma pare destul de mare, ţinând cont de ceea ce au propus experţii, care au ajuns la concluzia că o viitoare reabilitare va costa mai mult decât construirea imobilului de la zero. Adică, în varianta reabilitării cheltuielile vor fi de 3,3 milioane de lei, iar în cazul demolării şi construirii de la zero noua clădire va costa până în trei milioane de lei. Ceea ce este greu de crezut că municipalitatea va construi cu 1,5 milioane de lei o nouă clădire.

Interesant este că demolarea blocului ar urma să dureze un an, ceea ce înseamnă că în cea mai optimistă variantă construcţia va fi făcută una cu pământul abia în vara anului 2020. Demolarea se va face de la acoperiş la fundaţii, mecanizat şi manual, pentru a se evita prăbuşirea ei.

Blocul G2, construit în anul 1970, este compus din 103 apartamente cu o cameră. La începutul anilor 2000, imobilul a fost reabilitat complet de municipalitate, oferind condiţii foarte bune pentru beneficiari. Locuinţele au fost repartizate asistaţilor social, care timp de 18 ani nu au plătit nici un fel de utilităţi.

În schimb, aceştia au distrus tot, chiar şi uşile metalice le-au vândut la fie vechi. În primăvara anului trecut, Primăria Focşani i-a lăsat fără utilităţi pe beneficiari şi i-a evacuat, fiind făcute acte în instanţă pentru recuperarea datoriilor.

Cei mai mulţi dintre asistaţii social au fost mutaţi într-un alt imobil al Primăriei, după ce au semnat noi contracte prin care se angajează să-şi plătească dările. Primarul Focşaniului a precizat noua construcţie care se va ridica după demolarea blocului G2 va avea destinaţia de locuinţe de serviciu pentru medici şi profesori.

citeste totul despre: