Primii bani au intrat în conturile şomerilor pandemiei. Ce sume primesc lunar aceştia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Vrancea sunt peste 3.000 de aomeni în şomaj tehnic
În Vrancea sunt peste 3.000 de aomeni în şomaj tehnic

În judeţul Vrancea s-au făcut plăţi pentru mai mult de 3.100 de angajaţi care au intrat în şomaj tehnic şi care vor primi 75% din salariul brut.

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vrancea a virat miercuri, 15 aprilie, aproape 2 milioane de lei în contul persoanelor intrate în şomaj tehnic. Este vorba de 3.153 de vrânceni, ale căror dosare fuseseră depuse de un număr de 674 de agenţi economici. 

În total, au fost 696 de firme vrâncene care au depus dosare de şomaj tehnic pentru un număr de circa 3.300 de angajaţi, dar funcţionarii de la AJOFM au dat şi câteva soluţii de respingere a unor firma care nu au respectat procedura

În ultimele zile, s-a lucrat la definitivarea şi corectarea celorlalte dosare depuse la AJOFM, astfel încât toţi angajaţii să primească sumele aferente şomajului tehnic cât mai repede posibil, cel târziu joi, 16 aprilie. Totalul drepturilor ce se vor achita se ridică la suma de 1.954.091 lei.

Cele mai multe firme care au apelat la soluţia şomajului tehnic pentru angajaţi sunt din domeniul serviciilor. Din moment ce am intrat în a doua lună de stare de urgenţă, urmează ca angajatorii să depună la AJOFM noi dosare pentru şomajul tehnic.

Potrivit reprezentanţilor AJOFM Vrancea, cei mai mulţi din cei peste 3.000 de vrânceni aflaţi în şomaj tehnic în pandemie sunt angajaţi plătiţi cu salariul minim pe economie. Acest lucru înseamnă că din suma de 2.230 de lei, cât este în momentul de faţă salariul minim, ei vor primi 75% ajutorul de şomaj, din care se scad contribuţiile de 45%. 

Practic, un angajat va rămâne în mână cu mai puţin de 1.000 de lei, bani cu care va trebui să supravieţuiască în perioada următoare.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite