Primele bilete de tratament pentru pensionarii din Vrancea îşi aşteaptă beneficiarii. Ce staţiuni au aceştia la dispoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biletele au fost puse în vânzare
Biletele au fost puse în vânzare

Pentru anul 2019, au fost stabilite 18 serii în care pensionarii pot merge  la tratament în staţiuni balneoclimaterice.

Casa Judeţeană de Pensii Vrancea a început valorificarea (vânzarea) biletelor de tratament balnear pentru pensionari şi pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Pentru anul 2019, biletele sunt repartizate pe 18 serii, prima serie având ca dată de prezentare în staţiune intervalul 18.03. – 19.03.2019, iar ultima serie, data de 03.12.2019, durata sejurului fiind de 16 zile, din care 12 zile de tratament balnear.

"Pe această cale, dorim să-i informăm pe cei interesaţi de faptul că, pentru Seria I (18.03. – 19.03.2019), Casei Judeţene de Pensii Vrancea i-au fost repartizate un număr de 89 bilete de tratament, pentru următoarele staţiuni, respectiv: Amara; Lacu Sărat; Covasna; Nicolina; Olăneşti; Pucioasa; Sărata Monteoru. Faţă de cele mai sus arătate, mai aducem la cunoştinţa celor interesaţi şi faptul că, biletele se pot ridica de la sediul instituţiei noastre, acestea fiind eliberate doar personal titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procura autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear, subliniind totodată că, la eliberarea biletelor de tratament, beneficiarii vor prezenta cuponul pentru plata pensiei aferent anului 2019 (copie sau original), iar pentru asiguraţi, adeverinţă eliberată de către angajator cu câştigul brut aferent lunii anterioare repartiţiei, precum şi biletul de trimitere – formular cu regim special, eliberat de medicul de familie sau de specialitate (copie şi original)”, potrivit lui Adrian Juravle, directorul Casei de Pensii Vrancea.

juravle
Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite