Primarul din oraşul Italian Tivoli a căzut în faţa Primăriei Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a alunecat pe pavimentul lucios pe care este gravat Hora Unirii. Sandro Gallotti s-a aflat astăzi la Focşani pentru a semna acordul de înfrăţire între oraşele Tivoli şi Focşani.

Primăria Focşani s-a făcut astăzi de toată ruşinea. După ce săptămâna trecută cotidianul nostru a scris despre pericolul pe care îl reprezintă pavimentul pe care este gravat versurile cunoscutei poezii „Hora Unirii", mai ales că zeci de focşăneni au căzut chiar şi când pe jos era curat, astăzi scenariul căzăturilor în lanţ s-a repetat.

Cel care a picat victimă indolenţei oamenilor primăriei a fost chiar primarul oraşului italian Tivoli, Sandro Gallotti, care a căzut în timp ce se îndrepta cu primarul Decebal Bacinschi spre locaţia unde s-a semnat acordul de înfrăţire între municipiile Focşani şi Tivoli. Aceştia tocmai coborâse din sediul Primăriei şi mergeau către Ateneu, când piciorele primarului italian au alunecat sub gresia lucioasă.

image

Cojocul gros pe care îl avea oaspetele italian i-a amortizat căzătura, astfel că amuzat de cele întâmplate edilul s-a ridicat şi şi-a continuat vizita la Focşani.

Primarul Decebal Bacinschi şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate, dând vina pe arhitectul care a făcut lucrarea.

„Eu ce să fac dacă arhitectul a vrut aşa ceva. O să vorbesc cu muncitorii să pună un covor, pentru a-i proteja pe oameni", a spus Decebal Bacinschi, primarul Focşaniului.

image

Ceea ce s-a şi întâmplat ulterior, dar după ce alţi zeci de trecători au făcut cunoştinţă cu asfaltul dur din zonă.

Zeci de focşăneni au căzut pe pavimentul din Piaţa Unirii

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite