Primarul din Adjud face ravagii printre asistaţii social. Câţi au fost tăiaţi de la drepturi pentru că au refuzat munca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În situaţia în care, într-un interval de 3 luni de la sistarea plăţii, persoana în cauză refuză să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local, aceasta îşi pierde dreptul de a solicita venitului minim garantat timp de 12 luni.

Ajutorul social a fost suspendat pentru 18 persoane din Adjud pentru că au refuzat să presteze orele obligatorii de muncă în folosul comunităţii!

”Am decis ca încă din prima zi de muncă a acestui an persoanele care beneficiază de ajutorul social să se alăture muncitorilor de la spaţii verzi şi salubritate pentru a asigura curăţenia oraşului nostru. Din păcate, însă, o parte dintre cei care pot beneficia de acest venit minim garantat nu vor să înţeleagă că noi, cetăţenii, avem şi obligaţii pe lângă drepturile garantate de stat, una dintre obligaţiile dânşilor fiind aceea de a presta câteva ore de muncă în folosul comunităţii. Conform legii, urmarea firească a acestei atitudini a fost sistarea plăţii venitului minim garantat încă din lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut pentru 18 dintre dânşii” –, a declarat Florin Nechifor, primarul municipiului Adjud.

În situaţia în care, într-un interval de 3 luni de la sistarea plăţii, persoana în cauză refuză să efectueze acţiunile sau lucrările de interes local, aceasta îşi pierde dreptul de a solicita venitului minim garantat timp de 12 luni.

Momentan, 70 de adjudeni care primesc ajutor social sunt apţi de muncă şi au de efectuat în această lună un total 1046 ore de muncă în folosul comunităţii.

Din cele 88 de dosare rămase în plată la Direcţia de Asistenţă Socială Adjud, 43 de dosare au în componenţa lor persoane care, conform legii, nu sunt apte de muncă deoarece depăşeşc vârsta standard de pensionare sau asigură creşterea şi îngrijirea unui copil în vârstă de până la 7 ani.

Asistaţii social au obligaţia de a se prezenta pentru efectuarea orelor de acţiuni sau lucrări de interes local conform ,,Planului anual de acţiuni sau lucrări de interes local" aprobat de către Consiliul Local al Municipiului Adjud.

Plata ajutorului social nu se face din bugetul local, ci direct de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

Vă mai recomandăm:

Vrancea are cei mai mulţi asistaţi social în mediul rural din ţară

Oraşul e plin de asistaţi social, primarul le cumpără angajaţilor şampanie Moet de Crăciun. „De 10 ani, se dau bani grei unei singure firme în preajma sărbătorilor“

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite