Primari de comune PSD şi PNL din Vrancea au trecut Oceanul, pentru două săptămâni, să ia lecţii de administraţie americană

Primari de comune PSD şi PNL din Vrancea au trecut Oceanul, pentru două săptămâni, să ia lecţii de administraţie americană

Primarii vrânceni în Orlando   FOTO Facebook

Din delegaţie face parte şi prefectul Cătălin Popescu. Activitatea din Statele Unite ale Americii este organizată de Revista Română de Administraţie Publică

Ştiri pe aceeaşi temă

Opt primari din Vrancea, dar şi prefectul judeţului,  un consilier judeţean, directorul Crucii Roşii şi doi oameni de afaceri au plecat pentru 14 zile, în Statele Unite ale Americii, într-un schimb de experienţă pe probleme de administraţie.

Din delegaţie fac parte Cătălin Kanty Popescu, prefectul judeţului Vrancea, Vasile Vatră-PSD, primarul comunei Gugeşti, Alexandru Zar-PSD, primarul comunei Goleşti, Valerică Zamfirescu-PNL, primarul comunei Slobozia Bradului, Dumitru Robu-PSD, primarul comunei Gologanu, Gheorghe Magiaru-PSD, primarul comunei Garoafa, Neculai Ionescu-PNL, primarul comunei Homocea, Ştefan Moscu-PSD, primarul comunei Cîrligele, Dorel Bolovan-PSD, primarul comunei Coteşti, Laurenţiu Marin, consilier judeţean PSD, Rodica Davidean, directorul societăţii de Cruce Roşia Vrancea şi oamenii de afaceri Vasile Bută şi Ion Crăiţa.


Vizita de studiu şi schimbul de experienţă din Statele Unite ale Americii este organizată de Revista Română de Administraţie Publică, în cadrul programului  „Calea Americană.  Buna guvernare la nivel mondial! ”. Alături de delegaţia din Vrancea mai este prezentă în America şi o delegaţie de nouă primari de comune şi un consilier judeţean din Braşov. 

Primarii vor lua contact cu realităţile din administraţia locală din Orlando, Miami, New York şi Washington.

Costurile deplasării în America sunt suportate de Revista Română de Administraţie Publică.

Mai puteţi citi:

Primarul, prefectul, şeful Pieţelor şi directorul Spitalului de Urgenţă, în excursie în Grecia

Viceprimarii Focşanilor vor duce ramura de măslin în Grecia

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: