Primar anchetat pentru că ar fi băgat mâna în bugetul Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romeo Vulpe, primarul comunei Tănăsoaia  FOTO: Facebook
Romeo Vulpe, primarul comunei Tănăsoaia  FOTO: Facebook

Edilul comunei Tănăsoaia, Romeo Vulpe, a fost găsit în incompatibilitate şi de către Agenţia Naţională de Integritate.

Romeo Vulpe, primarul comunei Tănăsoaia, este anchetat de Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru modul în care a diminuat bugetul Uniunii Europene, cu aproape 6.000 de euro, fapte petrecute în urmă cu aproape un deceniu.

În anul 2009, acesta şi-a făcut un PFA (persoană fizică autorizată) pentru a încasa bani europeni în agricultură, peste 4.000 de euro la vremea respectivă.

Practic, era vorba de acea subvenţie anuală pe terenuri, de 1.500 de euro pe an, bani pe care i-a luat până în anul 2013.

Legea spune că nu ai voie să fii primar şi să derulezi afaceri, ceea ce i-a adus un verdict de incompatibilitate din partea Agenţiei Naţionale de Integritate.

"Vulpe Romeo, primar al comunei Tănăsoaia, judeţul Vrancea, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 29 iulie 2009 – 23 octombrie 2009, întrucât a deţinut simultan cu funcţia de primar şi calitatea de comerciant persoană fizică, în cadrul <<Vulpe M. Romeo-Persoană fizică autorizată>>, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003", potrivit deciziei ANI din anul 2016.

În timpul procesului cu ANI, Vupe a radiat PFA-ul, cu scopul de a scăpa de proces. A fost aproape să reuşească, după ce procurorii din dosar au solicitat magistraţilor de la Tribunalul Vrancea renunţarea la urmărire penală cu obligarea la muncă în folosul comunităţii.

Primarul comunei Tănăsoaia ar fi trebuit să muncească pentru comunitate fie la Primăria Adjud, fie la Biserica Buna Vestire din Adjud, fiind obligat în acelaşi timp să achite integral prejudicu de 6.000 de euro. 

Magistraţii Tribunalul Vrancea au respins însă solicitarea procurorului, astfel că dosarul a fost trimis la DNA pentru completarea urmăririi penale.

"Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti, pentru completarea urmăririi penale în ce priveşte: stabilirea tuturor împrejurărilor în care Vulpe Romeo a diminuat Bugetul Uniunii Europene prin proiectul ,,Dezvoltarea exploatării agricole şi creşterea veniturilor realizate din comercializarea producţiei,, finanţtat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală; stabilirea încadrării juridice a faptelor comise şi aducerea la cunoştinţa tuturor părţilor interesate; stabilirea întinderii prejudiciului raportat şi la cererea înaintată la D.L.A. de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale- Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale", se arată în decizia manistraţilor vrânceni.

Primarul Romeo Vulpe nu ne-a răspuns la telefon pentru a-i fi consemnat punctul de vedere. El este primar al comunei Tănăsoaia din anul 2000.
 

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite