Povestea schitului a cărui icoană făcătoare de minuni şi-a arătat puterea. De ce nu s-a putut atinge nimeni de averile bisericii

Povestea schitului a cărui icoană făcătoare de minuni şi-a arătat puterea. De ce nu s-a putut atinge nimeni de averile bisericii

Schitul Valea Neagră şi călugări acum un secol

Schitul Valea Neagră este cunoscut şi sub denumirea de Schitul Vrancea sau Vrânceanului, supranume luat încă de la înfiinţare de către toţi călugării care veneau din exteriorul Vrancei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înfiinţarea acestui lăcaş de cult s-a făcut la mijlocul veacului al XVII-lea, de către un grup de călugări ruşi fugiţi din calea răutăţilor mai-marilor Imperiului Ţarist.

Călugării, patru la număr, au purtat asupra lor, cu deosebită grijă, o icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, ajungând în părţile Vrancei. Au  trecut pe la mănăstirile din sudul judeţului Vrancea, respectiv Vărzăreşti şi Poiana Mărului şi apoi au luat-o  spre vest, către Munţii Vrancei, pentru a întemeia acolo un lăcaş sfânt unde să adăpostească comoara purtată de ei,  icoana Fecioarei  Maria.

Au poposit pe platoul de la confluenţa râului Năruja cu pârâul Valea  Neagră   şi neavând mijloace materiale pentru a ridica o biserică  au început să ţină slujbele în mijlocul naturii, până când mocanii au înţeles că a venit momentul să le sară în ajutor.

Au lărgit poiana călugărilor, au adus lemn pentru lăcaşul de cult şi pentru chiliile vieţuitorilor, au construit toate acestea cu multă sârguinţă şi le-au dăruit, pe toate, sfinţilor părinţi.

“Obştea Vrancei a înzestrat schitul cu averi, din care monahii puteau să obţină pâinea cea de toate zilele, dar a instituit reguli precise: au hotărât ca egumenul schitului să fie ales de obşte şi recunoscut de Episcopia Romanului, iar averile să fie administrate de obşti. Stareţul schitului era ales de membrii epitropiei dintre monahi şi trimis la episcopie pentru confirmare. La începutul secolului trecut, schitul era condus de o epitropie formată din trei persoane: unul numit de stat prin Ministerul Cultelor, al doilea numit de Casa Bisericii şi al treilea numit de obştea Vrancei”, potrivit teologului Valentin Muscă.

Icoana făcătoare de minuni a fost aşezată la loc de cinste pentru a-şi îndeplini din plin, dar şi pe merit, puterile ei divine.  Cel puţin aşa s-a zvonit în toata Ţara Vrancei şi se pare ca lucrurile s-au derulat  cam aşa.  

“Când a avut loc secularizarea averilor mănăstireşti, la 1863, statul nici nu  a îndrăznit să se atingă de averea schitului Valea Neagră, pentru că acest aşezământ primise multe donaţii de la obştile vrâncene, constând  în păduri, poieni, dealuri  şi goluri de munte.  Chiar şi celebrul munte Tojanul le fusese dăruit de câţiva bătrâni din Spulber , dar aici actele nu au fost tocmai clare , aşa că în prezent nu se ştie ce-i cu  această proprietate”, spune istoricul Florin Dîrdală.

Cu toate acestea, sute de hectare de pădure şi goluri de munte au ajuns în administrarea acestor călugări şi nimeni, niciodată nu a reuşit să le clintească proprietatea. Nici Alexandru Ioan Cuza, nici regele Ferdinand la marea Lege Agrară din 1921, când le-au fost expropriate doar câteva poieni pentru a se întemeia un cătun în vecinătate.

Multe minuni se zice că ar mai fi făcut icoana cea dumnezeiască atât pentru oamenii care se rugau la ea cât şi pentru călugării de acolo. Astfel, când s-au revărsat trupele sovietice prin zona Vrancea, după 23 august 1944, icoana a umflat toate apele din munţi aşa că invadatorii de la răsărit nu au  mai  reuşit să-şi ducă planul de înavuţire pe aceste meleaguri, apele umflate al Putnei nelăsându-i să pătrundă nici măcar cu tancurile.

Când a fost seceta groaznică de la 1946 ,  călugării au scos icoana făcătoare de minuni si au plimbat-o prin toate satele de la munte şi au început nişte ploi grozave de s-au făcut în zonă  recolte astfel încât toţi mocanii au scăpat de foamete. 

Schitul Valea Neagră a fost desfiinţat în 1960, în urma decretului 410/1959.

După 1989 episcopia a redeschis schitul, pe care l-a transformat în mănăstire, amenajând un paraclis cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt” şi o casă pentru pelerini. În ciuda anilor care s-au scurs, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” dă mărturie despre epoca de început, păstrând arhitectura veacului al XVIII-lea.

“Măiestriei lemnarilor care au ridicat biserica şi sculptat catapeteasma i s-a adăugat arta pictorilor. Catapeteasma bisericii din Valea Neagră anticipează prin vivacitatea culorilor lumina care emană din picturi şi măiestria artistului, ce amestecă pictură naivă cu pictură bisericească elaborată, catapetesmele de influenţă rusească de la bisericile Schitului Poiana Mărului”, potrivit teologului Valentin Muscă.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: