Povestea podului istoric de la Năneşti, construit de italieni, bombardat de nazişti şi reconstruit de Armata Roşie. Ce caracteristici îl fac unic

Podul istoric de la Năneşti  FOTO: Ştefan Pahon

Linia defensivă fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi a fost una dintre cele mai importante aliniamente strategice militare din Primul Război Mondial şi din Al Doilea Război Mondial.

Realizate între 1888 şi 1891, obiectivele militare construite atunci au costat enorm de mult, practic jumătate din bugetul anual al Ministerului de Război în acele vremuri, după ce strategii militari l-au convins pe Regele Carol I de pericolul unei ofensive dinspre est.

Deşi au fost ridicate la sfârşitul secolului al XIX-lea, o parte dintre obiective mai există şi astăzi şi chiar în folosinţă. Este şi cazul podului de fier de la Năneşti, care este deschis traficului şi care face legătura între judeţele Vrancea şi Galaţi.

Când a fost construit, de meşteri italieni, după modelul podurilor de la Cernavodă şi Cosmeşti, cu îmbinări nituite, a fost diferit de ceea ce se poate vedea astăzi.

În planurile de construcţie, podul avea o arcadă care-i făcea impozant. Istoricii spun că în preajma Primului Război Mondial, podul era în grija armatei române, care îşi înfiinţase la unul din capete un fel de pichet de frontieră, dotat cu post telefonic. 

Deşi are peste o sută de ani de când a fost construit, el nu figurează ca monument istoric. Podul a rezistat bombardamentelor de atunci, dar povestea lui a devenit mai interesantă odată cu declanşarea celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Armata germană s-a folosit de el în susţinerea traficului greu  spre Frontul de Est, fiind singurul pod peste Siret de asemenea anvergură. Podul, lung de 335 de metri, permitea trecerea diviziilor blindate germane, dar era folositor şi pentru că scurta considerabil distanţa dintre Focşani şi Galaţi.

Înfrângerea Germaniei naziste pe frontul din Rusia sovietică a dus automat la retragerea nemţilor, care s-au folosit de acelaşi pod.

Totuşi, la sfârşitul lunii august 1944, pentru a încetini avântul Armatei Roşii, germanii s-au folosit de principiul "ardem holdele şi otrăvim fântânile" şi au încercat distrugerea căilor de comunicaţii. Nu au reuşit să arunce în aer decât un capăt al podului, cel dinspre Galaţi.

Podul a fost preluat de armata sovietică, care l-a rândul ei avea nevoie să treacă peste Siret, astfel că l-a refăcut într-un timp record pe acea porţiune aruncată în aer, dar după o altă arhitectură.

Prin urmare astăzi, la limita dintre judeţele Galaţi şi Vrancea există acest pod cu o caracteristică unică: două jumătăţi distincte, construite de două armate străine, realizate în stiluri complet diferite. Cum precizam la început, podul a rămas deschis traficului până în prezent.