PMP Vrancea va picheta sediul PSD, în semn de protest pentru acciza la benzină

PMP Vrancea va picheta sediul PSD, în semn de protest pentru acciza la benzină

Conducerea PMP Vrancea

Liderii Partidului Mişcarea Populară Vrancea au făcut un apel la responsabilitate către deputaţii din judeţul Vrancea, cerându-le să anuleze săptămâna viitoare, în Parlament, majorarea accizei pe combustibil, care deja îi obligă pe români la cheltuieli în plus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Liderii PMP Vrancea le-au cerut deputaţilor Nica Ciprian, Tîlvăr Anghel, Săpunaru Nini, Mitrea Miron, Murgu Neagu, Ţigăeru Roşca Laurenţiu şi Roman Victor să respingă, în Camera Deputaţilor, prevederile care majorează acciza pe combustibil cu 7 eurocenţi.

Reprezentanţii PMP susţin că taxarea în plus a populaţiei nu era necesară, în buget existând bani de care însă primul ministru nu vrea să se atingă.

„În ciuda avertismentelor noastre şi ale mediului de afaceri şi ignorând opoziţia majorităţii românilor, Victor Ponta a introdus cu cinism acciza suplimentară de 7 eurocenţi la combustibili. Premierul Victor Ponta, care din 1 aprilie şi-a câştigat porecla de “Victor Pompa”, a hotărât că obligaţiile lui faţă de baronii locali sunt mai importante decât interesele cetăţenilor. Acciza de 7 eurocenţi nu era necesară. Există bani în plus la bugetul de stat, de care însă Victor Ponta nu vrea să se atingă, preferând să încarce facturile populaţiei. Doar la Ministerul Dezvoltării al d-lui Liviu Dragnea s-au alocat în plus 1,2 miliarde RON anul acesta pentru programe care pot fi finanţate prin fonduri europene” a declarat Nicu Tănase, preşedinte PMP Vrancea.

Partidul Mişcarea Populară consideră că taxa suplimentară pe combustibil are o singură menire, şi anume aceea de a pune la dispoziţia baronilor locali bani din care să ofere pomeni electorale în cele două campanii din acest an.

Tocmai din acest motiv, PMP Vrancea va picheta zilele viitoare sediul PSD, dar numai după ce se va obţine autorizaţie de la Primăria Focşani.

Mai puteţi citi:

VIDEO Nicu Tănase, preşedinte PMP Vrancea: „Victor Ponta vrea să facă plinul baronilor locali prin scumpirea carburanţilor”

VIDEO Nicu Tănase, preşedinte PMP Vrancea: „Dreptatea până la capăt a USL a fost punerea în funcţii a unor oameni cu probleme în justiţie”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: