PNL Vrancea a primit trei funcţii în aparatul guvernamental. Ce nume surpriză apare pe lista liberalilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liviu Macovei şi Marilena Macovei
Liviu Macovei şi Marilena Macovei

Decizia privind numărul de funcţii atribuite judeţului a fost luată la nivel central, pe baza scorului obţinut de liberalii vrânceni la nivel naţional, la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Trei liberali vrânceni se vor afla în echipa guvernamentală a Cabinetului Cîţu, ce-i drept la nivel de secretari de stat, după ce au pierdut postul de ministru, ocupat în Guvernul Orban de Ion Ştefan.

Potrivit împărţirii făcute la nivel naţional, primele 20 de filiale ale formaţiunii, cu rezultate foarte bune la alegerile parlamentare, au avut dreptul la un secretar de stat şi două poziţii în conducerea unor agenţii sau oficii. PNL Vrancea s-a clasat pe locul 6 la nivel naţional la alegerile din 6 decembrie 2020, din acest punct de vedere fiind considerată o filială fruntaşă.

Pentru funcţiile de secretari de stat şi şefi de agenţii, PNL Vrancea îi  propune pe consilierul local Neculai Tănase, care va fi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, acesta fiind nevoit să renunţe la fotoliul de ales local.

O altă funcţie cu rang de secretar de stat va fi deţinută de Liviu Bostan, respectiv preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Bostan urmând să părăsească postul de preşedinte al Institutului Naţional de Administraţie, în care a fost numit de Guvernul Orban în luna noiembrie.

Cel de-al treilea nume validat de liberalii vrânceni reprezintă o surpriză, respectiv Marinela Macovei, economist, manager la Contliv, soţia omului de afaceri şi consilier local PNL, Liviu Macovei.

Marinela Macovei este propusă pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse. Soţul ei vizează postul de viceprimar al municipiului Focşani, însă cele două încercări de până acum de a fi impus ca ajutor al primarului Misăilă au eşuat.

Vă mai recomandăm:

USR Focşani şi-a ales preşedintele filialei şi noul birou local. Liviu Macovei, încă un pas spre candidatura la funcţia de primar

VIDEO Fostul preşedinte suspendat al USR Focşani şi-a anunţat candidatura ca independent la funcţia de primar

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite