Piatra de hotar din Munţii Vrancei care poate face lumină într-un conflict teritorial ce durează de secole

Borna descoperită de profesorul Florin Roman

Piatra de hotar descoperită în Munţii Vrancei poate să oprească conflictele între autorităţile din Vrancea şi cele din Covasna, care îşi dispută peste 4.000 de hectare de teren.

O campanie derulată la nivelul întregii ţări, pentru stabilirea hotarelor administrative între judeţe, a provocat destule probleme autorităţilor locale în stabilirea unor relaţii de bună vecinătate.

Din acest punct de vedere, judeţul Vrancea îşi dispută hotarele administrative cu judeţul Covasna, unde etnicii maghiari din trei localităţi covăsnene revendică o serie de suprafeţe de teren aflate pe teritoriul Vrancei.

Este vorba despre aproximativ 4.000 de hectare de pădure aflate în proprietatea obştenilor din comuna Tulnici, despre care covăsnenii spun că le aparţin. Disputa este una veche, de aproape 100 de ani, cu zeci de procese, unele încă pe rol, pe tema hotarului dintre obştile vrânceneşti şi cele din judeţul Covasna, anume Breţcu şi Ojdula.

Prin strădaniile recente ale profesorului de geografie Florin Roman a fost descoperit, în zona aflată în litigiu, un indiciu important care poate face lumină în pădurile de la graniţa judeţului.

“Am dat de bornă cu totul întâmplător şi am avut o foarte mare emoţie, pentru că atunci când eram copil, pe la jumătatea anilor 50, am văzut ceva identic la gura pârâului Goru şi în înţelesul şi limbajul oamenilor din acea vreme ei foloseau toponimul <<stâlpul de fier>>. Mi-a rămas în minte treaba asta. Exact pe partea opusă a acelui stâlp am văzut şi rămăşiţele unui pichet de graniţă, construit din piatră cioplită. Borna aceasta am găsit-o pe înălţimea Piatra Scrisă, extremitatea apuseană a culmii Macradeu, care separă bazinele Lepşa, spre răsărit şi Valea Mărului, Obştea Tulnici”, ne spune profesorul Florin Roman. 

Profesorul s-a adresat deja direcţiunii Muzeului Vrancea, folosind documentaţia istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea, pentru a cerceta această bornă care poate stabili adevărul istoric.

“Borna este marcată cu un X şi mai apare un înscris H1. Eu cred că este vorba despre prima frontieră cu Ungaria, PF 118, caz în care această bornă are cel puţin 200 de ani”, apreciază profesorul. 

Florin Roman spune că, dacă se va dovedi că lucrurile stau aşa, va recomanda autorităţilor să aducă borna din munţi şi să o amplaseze la Mausoleul din Mărăşeşti, pentru că anul viitor se împlineşte un secol de la marile bătălii din Primul Război Mondial, iar în 2018 tot un secol de la Marea Unire, borna putând să răspundă foarte bine ca argument istoric pentru cele două evenimente.

Istoria conflictelor

După cum se ştie, acel perimetru a fost necontenit în conflict, de pe vremea când ne învecinam cu Monarhia Austro-Ungară şi chiar mai demult, de pe vremea Regatului Ungariei şi a Principatului Transilvaniei şi tot timpul mocanii vrânceni au dus adevărate lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a şi apăra proprietatea lăsată de Ştefan cel Mare.

Hotarul respectiv a fost negociat de multe ori până la Marea Unire în diferite tratate, iar după aceea a făcut obiectul de judecată a zeci de procese desfăşurate până la cele mai înalte instanţe, fără ca dreptatea să fie atribuită în totalitate unei părţi sau alteia.

În 1929 Judecătoria Mixtă Târgu Secuiesc dă următoarea sentinţă: “Admite acţiunea intentată de Societatea Anonimă Forestieră Oituz cu sediul în Braşov contra paratei, Obştea comunei Tulnici şi obligă obştea pârâtă să lase pădurea în litigiu, conform schiţei de la dosar, în liberă şi paşnică posesie a reclamantei şi să înceteze orice act de tulburare a posesiei asupra acestei păduri. Obligă pe pârâta să plătească reclamantei lei 250.000 cheltuieli de judecată în termen de 15 zile sub sancţiunea execuţiei”, se arată în decizie.

“A cântărit enorm în această hotărâre schiţa graniţei stabilită prin convenţiunea internaţională încheiată între România şi Austro-Ungaria în Bucureşti la 7 decembrie 1887 şi ratificată prin Legea XIV din 1888. Sentinţa nu era, însă, definitivă, astfel că procesele au continuat, indecis, până la instalarea regimului comunist. După 1990 lupta a reînceput şi s-a desfăşurat pe la diferite instanţe din ţară, sentinţele pronunţate lăsând lămurită parţial problema, întrucât fiecare dintre părţi crede că dreptatea îi aparţine. Poate noul indiciu găsit în zona pârâului Strâmba de la Gresu, poate şi altele care vor mai apărea, chiar şi câteva documente de la Arhivele Judeţene ar face mai multe lumina în mijlocul acestei probleme decât pledoariile a zeci de avocaţi costisitori”, este de părere istoricul Florin Dîrdală.