Peste două milioane de euro vor ajunge în următorii ani, pentru dezvoltare, în nouă comunităţi din Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2.130.719 euro sunt alocaţi în următorii 7 ani pentru funcţionarea GAL şi finantarea proiectelor care vizează dezvoltarea celor 9 comunităţi locale componente.

Grupul de Acţiune Locală Siretul Verde a încheiat cu Agentia pentru Finantare a Investitiilor Rurale, în data de 21.11.2016, contractul de finanţare aferent sub-măsurii 19.4 din PNDR – “Sprijin pentru cheltuieli de funcţionare şi animare”.

Acest lucru semnifică demararea propriu-zisă a activităţilor de implementare a  noii strategii de dezvoltare locală în baza căreia vor fi finanţate proiectele beneficiarilor din cele 9 localităti componente: Rugineşti, Pufeşti, Mărăşeşti, Garoafa, Movileni (judeţul Galaţi), Vînători, Suraia, Bilieşti şi Vulturu.

Noua strategie de dezvoltare a teritoriului GAL Siretul Verde are o valoare publică totală de 2130719,31 euro. Apelurile de selecţie a proiectelor pentru măsurile de finantare vor fi lansate după elaborarea, avizarea şi publicarea ghidurilor beneficiarilor, cel  mai probabil la începutul anului viitor.

Pentru perioada 2017-2023 GAL Siretul Verde şi-a propus să sprijine în primul rând proiecte atipice şi inovative, care acoperă o gamă larga de beneficiari: fermieri, întreprinzători non-agricoli, autorităţi locale, ONG-uri. Cele 11 măsuri de finanţare în cadrul cărora vor putea fi solicitate fonduri nerambursabile sunt:
- M1/3A - Scheme de calitate;
- M2/3A Comerţ inovativ şi piete locale;
- M3/4A Valorificarea potenţialului de păşunat prin invesţii prietenoase cu mediul;
- M 4/5B Ferme verzi;
- M5/6A  Investiţii în activităţi non-agricole;
- M6/6B Dezvoltarea spaţiului rural;
- M7/6B Servicii sociale în teritoriul GAL Siretul Verde;
- M8/6B Susţinerea initiaţivelor societăţii civile;
- M9/6B Susţinerea dezvoltării teritoriului prin organizarea de evenimente cu specific local;
- M10/6B Protejarea şi promovarea patrimoniului natural al teritoriului;
- M11/6C- Bandă largă în teritoriul GAL Siretul Verde.

Condiţiile specifice de accesare a măsurilor, tipurile de beneficiari şi acţiunile eligibile precum şi alocarea financiară pe sesiuni vor fi detaliate în apelurile de selecţie care vor fi publicate pe site-ul www.siretulverde.ro, în mass-media locală precum şi la sediul celor nouă primării partenere.

Conform acordului de parteneriat, din Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Siretul Verde” fac parte în prezent nouă unităţi administrativ-teritoriale (oraşul Mărăşeşti, comunele Rugineşti, Pufeşti, Garoafa, Vînători, Suraia, Bilieşti, Vulturu – Vrancea şi Movileni- Galaţi) şi 30 de reprezentanţi ai sectorului privat şi asociativ (societăţi cu răspundere limitată, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, organizaţii neguvernamentale, etc).

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR),  Măsura 19 - Sprijin pentru dezvoltarea locală LEADER din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. PNDR este implementat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în calitate de autoritate contractantă.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite