Pentru că prietenul său a fost reţinut, un tânăr s-a lovit cu capul de pereţii postului de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi cei trei tineri, inclusiv şoferul autoturismului oprit în trafic, se cinstiseră din belşug cu alcool şi au ajuns la sediul Poliţiei Tulnici. În semn de protest că au fost opriţi din drum, unul dintre ei a început să dea cu capul de pereţii postului de poliţie.

Ieri dimineţă, poliţiştii de la Păuleşti au oprit în trafic, la un control de rutină, un autoturism Dacia 1310 în care se aflau trei pasageri. Oamenii legii au descoperit că şoferul, dar şi ceilalţi doi companioni se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi au început să devină recalcitranţi.

Cei doi scandalagii au fost conduşi la postul de poliţie din Tulnici, moment în care Florin Ciută, de 23 de ani, a început să se lovească cu capul de pereţii postului.

„Împotriva acestora s-a luat măsura sancţionării la Legea 61/1991, iar şoferului i s-a reţinut permisul pentru consum de băuturi alcoolice", a declarat Zorel Burlan, purtător de cuvânt al IJP Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite