FOTO Patru familii din Bătineşti au rămas fără locuinţe în prag de Paşti, în urma unui incendiu devastator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul care a mistuit integral gospodăriile oamenilor a pornit la un foc lăsat nesupravegheat, focul fiind amplificat şi de vântul foarte puternic.

Totul s-a petrecut azi, la amiază, când focul a cuprins patru case în satul Bătineşti, din comuna Ţifeşti.

Vântul,  care a început să bată cu putere, a îngreunat intervenţia pompierilor care au venit de la Focşani cu patru autospeciale.

Speriaţi, oamenii s-au adunat repede şi au dat o mână de ajutor familiilor greu încercate de soartă în Vinerea Mare.

Oameni spun că totul a fi pornit de la un foc alimentat cu resturi menajere. În scurt timp gospodăriile s-au aprins arzând ca nişte torţe.

„Eram în grădină, am văzut fum şi am venit repede aici să văd ce este. Era flacăra cât casa şi nu ne-am putut apropia prea tare. Am cărat şi noi apă, dar fără prea mare folos”, a precizat un vecin al familiilor afectate de incendiu.

Pompierii de la ISU Vrancea s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore, proprietarii caselor reuşind  cu greu să salveze din flăcări câteva lucruri.

Din fericire nu s-au înregistrat victime omeneşti. O comisie sosită la faţa locului va evalua daunele, urmând să se stabilească şi cauzele care au condus la producerea acestui incendiu devastator.

Primarul comunei Ţifeşti ne-a declarat că în momentul de faţă s-au găsit variante ca toate familiile să-şi găsească un adăpost, astfel încât Paştele să-i găsească cu un acoperiş deasupra capului.

„Vorbim de patru familii, două de oameni în vârstă şi două de tineri. Unii vor locui la copii lor, iar pentru o familie preotul paroh a pus la dispoziţie o locuinţă unde să stea până îşi va reface casa. Ne vom mobiliza şi în vom ajuta pe toţi să treacă peste acest necaz. Am ajuns în 4 minute la faţa locului, aveam apă în şanţurile cu care se irigă legumele, am avut presiune la apă, dar vă spun că nu ne-am putut apropia. Erau flăcări mari iar vântul bătea cu putere”, ne-a declarat Gabriel Postolache, primarul comunei Ţifeşti.

Cei care priveau de pe margine, speriaţi de moarte de nenorocirea care s-a abătut asupra satului, spun că incendiul este o încercare de la Dumnezeu. „Dumnezeu ne încearcă, să afle ce am făcut bine şi ce am făcut rău. Este o mare încercare pentru noi şi sperăm să o depăşim cu credinţă”, a spus preotul paroh al satului.

Mai puteţi citi:

Pompierii au verificat bisericile înainte de Noaptea Învierii

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite