Partide captive într-o ţară captivă!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul României FOTO Inquam Photos
Parlamentul României FOTO Inquam Photos

În editorialul „Mediocritatea tinde la puterea absolută“ apărut tot în Adevărul, cu ceva timp în urmă, scriam despre mediocritatea înfiorătoare a clasei politice conducătoare politice şi ministeriale din ţara noastră care a pornit o ofensivă cu toate armele şi pe toate fronturile (mai ales în Parlament şi în presa aservită, inclusiv în televiziunea pretins publică) pentru obţinerea puterii absolute în stat.

Adică, pe lângă puterea legislativă şi executivă, PSD+ALDE să pună sub control politic şi a treia putere în stat, numită judecătorească.

Tot în editorialul mai sus menţionat, scriam că din discuţiile pe întinsul mai multor ani purtate cu oamenii interesaţi despre  felul în care se face politică în ţara aceasta am ajuns la o concluzie apăsătoare: România nu este o democraţie autentică, cu partide şi lideri dedicaţi binelui public, cu programe de dezvoltare izvorâte din necesităţile naţiunii în ansamblul ei şi a comunităţilor locale în mod special.

Dimpotrivă, percepţia interlocutorilor (trecuţi de 40-50 de ani) este că retrăiesc ca în ultimii ani ai regimului ceauşist când aşteptau să se întâmple un miracol menit să scape ţara de un regim politic odios înstăpânit peste ţară.

Sunt în asentimentul milioanelor de români rămaşi aici să-şi ducă traiul într-un stat care mimează democraţia. Aşa sunt făcuţi oamenii. Unii se împacă cu situaţia, se resemnează să ducă viaţa în umilinţă, alţii nu mai suportă sărăcia, minciuna şi credulitatea votului dat în schimbul unor promisiuni deşarte. Şi pleacă spre mai bine.

De aceea România are milioane de cetăţeni care, în aşteptarea unor  schimbări majore în ţara lor şi în viaţa lor, nu au mai crezut în promisiuni mincinoase şi au ales să trăiască după faimosul citat latin „ubi bene ubi patria“ din “epistola“lui Cicero către supuşii săi romani plecaţi în cuceriri de bogăţii pe mai multe continente. Românii prevăzători în privinţa viitorului nu au mai dorit să trăiască într-o ţară aflată în captivitatea unor lideri.

Avem însă nu numai o ţară captivă, ci şi partide captive. De fapt, între cauză şi efect este un raport direct. Captive au ajuns mai întâi partidele, apoi cel mai puternic, cum este PSD, a luat în captivitate Statul şi Ţara. Cu paşi mărunţi şi controlaţi:  întâi instituţiile fundamentale ale statului, unde se află decizia, apoi resursele ţării. Această situaţie a fost generată de incapacitatea partidelor de a se manifesta ca organisme democratice. 

România are o democraţie primitivă! A ajuns în stăpânirea unor găşti de lideri (ar fi vreo 200 de familii super bogate pe întinsul României) care controlează şi vor să-şi prezerve în continuare influenţa  tocmai prin controlul unor partide alcătuite, la nivelul tuturor eşaloanelor, din mase amorfe de membri. Cei din nomenclatură aspiră la funcţii înalte şi bine plătite (senatori, deputaţi, poziţii ministeriale sau în administraţia centrală şi locală), în timp ce plebea se mulţumeşte cu firimiturile.

Mitingul PSD din Piaţa Victoriei a fost cea mai elocventă ilustrare a celor afirmate mai înainte. De o parte stăpânii, de cealaltă slugile! Să vezi aşa ceva într-o Românie, la început de mileniu trei, este îngrozitor! Descalificant! O ţară fără viitor!

Despre modul în care se comportă partidele captive avem o altă ilustrare elocventă: votul la Moţiunea de cenzură introdusă de PNL împotriva unui guvern aflat şi el în captivitate. Pentru că nici un român cu scaun la cap nu crede că primul ministru Viorica Dăncilă este altceva decât o marionetă a unui infractor ca Liviu Dragnea. Ei bine, la votul privind Moţiunea am văzut cum arată nişte grupuri parlamentare amorfe alcătuite din senatori şi deputaţi PSD+ALDE stând captive în bănci şi neluând parte la vot, la fel de captiv fiind şi grupul UDMR (nomenclatura populaţiei maghiare din România, captivă şi ea sloganurilor kelemeniste autonomiste) care a ales o altă formă de captivitate: plecând în bloc de lângă urnele de vot (vot secret, scrie în Constituţie!).

Democraţie se numeşte aşa ceva? În nici un caz! Puţinii aleşi ai românilor din 2016 care formează, azi, Parlamentul (doar 18 % dintre români au votat PSD, 81 % i-au dat cu flit!) au jurat în mod mincinos, pe Constituţie, că vor…respecta şi ha-ha-ha. Analfabeţi politici şi constituţionali, ca, vrânceanca Tudoriţa Boboc şi o droaie de colegi ai ei, necunoscători ai Constituţiei, care  interzice votul imperativ.

Aleşii triadei PSD+ALDE+UDMR nu au ţinut cont de Constituţie, ci de indicaţiile venite de Dragnea, Tăriceanu şi Kelemen Hunor, statutul de aleşi ai neamului întărindu-le convingerea că  Constituţia e făcută pentru prostirea… prostimii şi tocmai asta le-a interzis liderii captivilor: să nu plece din bănci spre urne, ca nu cumva, la un vot secret, cineva să “defecteze“! Nu comportament de turmă este acesta?

Ca ins aparţinând societăţii civile, nu am avut nici o aşteptare de la demersul liberalilor conduşi de Orban et. comp. şi vreau să fac o scurtă disertaţie despre ceea ce reprezintă, azi, liberalismul. Acest partid istoric (înfiinţat la finele anului 1875 de generaţia uriaşă a paşoptiştilor) a avut realizări epocale în istoria României. Citez cifre şi autori participanţi la Forumul „Forbes – România CCE: Model de dezvoltare“, din 17 noiembrie 2017 (Forbes fiind cea mai valoroasă revistă de profil economic): în anul 1913, România se situa pe locul 11 în Europa la indicatorul Produs Intern Brut/cap de locuitor înaintea statelor nordice, dar şi a Portugaliei, Greciei sau Ungariei monarhisto dualiste austro-ungare. Iar în intervenţia sa, economistul şi jurnalistul Adrian Vasilescu, purtătorul de cuvânt al BNR, avea să pună degetul pe…adevăr: „Mergem în anul 1913… anul în care România se situa ca putere economică pe locul 11 şi uitaţi-vă cine era după noi: Turcia, Suedia, Ungaria, Danemarca, Grecia, Portugalia, Finlanda, Norvegia. Aceste ţări ne priveau de jos“. Acum ne privesc de sus.

De ce liberalii de astăzi nu sunt demni de statutul înaintaşilor? Din cauza „defectorilor„ care i-au afundat în neîncrederea electoratului. Primul a fost Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, care, în 1990, îl sorbea din ochi pe Iliescu. Pe C.C.A.P.T.  l-am „botezat“, cu mulţi ani în urmă (şi nu m-am înşelat), „liberalul roşu cu papion“, pentru că în decembrie 2004, când Traian Băsescu a avut proasta inspiraţie de a-l nominaliza la funcţia de prim-ministru (cum la fel de neinspirat a fost Iohannis cu Dăncilă), a dus în derizoriu ideea de liberalism. Ca prim-ministru, cu numai 18 % susţinere liberală în Parlament, a fost o slugă supusă a PSD doar ca să-şi păstreze funcţia.

Apropo: Când Codurile penale au fost discutate în Parlament de comisia condusă de Victor Ponta, acest cameleon nu a avut nici o intervenţie, nici o iniţiativă legislativă. Acum minte şi spune că abuzul în serviciu ar reprezenta 90 % din totalul infracţiunilor care blochează dezvoltarea României şi această infracţiune trebuie dezincriminată. Să dispară abuzul din Codul Penal! Minciuna lui Tăriceanu are picioare scurte. El este de partea hoţilor! Realitatea este alta.

În 2008, când Tăriceanu era prim-ministru, pentru abuz în serviciu erau trimişi în judecată 74 de funcţionari publici (10%, acelaşi procent în timpul guvernării Boc, Ponta şi la fel şi în 2017 (1.366 dosare pentru fapte de corupţie, din care numai 145 pentru abuz în serviciu).

Al doilea „liberal“ care a trădat liberalismul şi l-a făcut nefrecventabil a fost „caţavencul“ Crin Antonescu. El a ataşat PNL ca remorcă a PSD-lui, prin constituirea USL, la 5 februarie 2011. De atunci, România nu mai are opoziţie autentică (măcar puţini, dar valoroşi). De atunci, România nu mai are partide competitive, cu oameni care au idei, idealuri incluse în programe şi proiecte de ţară realizabile.

Imediat după decembrie 1989, în România au apărut vreo 200 de partide. Sita a cernut şi cele mai multe au dispărut din cauza unor lideri mult prea lacomi şi paraleli cu democraţia şi statul de drept. Au rezistat cele adaptate la mediul hoţiei nepedepsite. Dar au rămas tot la stadiul de primate politice postdecembriste. Cu membri captivi, cu electorat funciarmente needucat şi captiv.

P.S. Procedura prin care au fost adoptate Codurile în Parlament, ieri, vine ca o confirmare a celor scrise. În Canada şi SUA, legi de o asemenea importanţă sunt adoptate după doi-trei ani de dezbateri aprofundate. La noi, tăvălugului PSD+ALDE+Minorităţi (!) i-au fost de ajuns doar câteva ore. Pentru că trebuia salvată libertatea liderului PSD. De la partide-primate, captive, nu poţi aştepta democraţie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite