Parking are drept să exploateze numai zece ore pe zi parcarea de la Electrica. De ce a fost luată această măsură

Parking are drept să exploateze numai zece ore pe zi parcarea de la Electrica. De ce a fost luată această măsură

Parcaea de la Electrica

În urmă cu mai puţin de o săptămână, consilierii locali au aprobat ca această parcare cu plată să funcţioneze no-stop.

Ştiri pe aceeaşi temă

După ce săptămâna trecută consilierii locali municipali au aprobat programul non-stop al parcării cu plată din zona Electrica, primarul Misăilă s-a răzgândit puţin, spune el din motive bine întemeiate.

Edilul s-a gândit să pună la dispoziţie parcarea Electrica, gratuit, între orele 17.00-7.00, rezidenţilor de pe strada Tudor Vladimirescu, care nu mai au unde să-şi parcheze maşinile ca urmare a faptului că în aceste zile Compania de Utilităţi Publice Focşani execută lucrări de schimbare a conductelor de apă şi canalizare în zonă.

“Concomitent cu execuţia acestora, vom începe şi reabilitarea parcării din spatele Catedralei “Sfânta Parascheva” (Bd Republicii nr. 41). Ne cerem scuze locuitorilor din zonă pentru disconfort, dar îi asigurăm că echipele de intervenţii vor face tot posibilul pentru a finaliza lucrările într-un termen cât mai scurt”, potrivit primarului Misăilă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: