Focşani: Protecţia antigripă în şcoli este zero

Focşani: Protecţia antigripă în şcoli este zero

Inspectoratul Şcolar Vrancea recunoaşte că situaţia a fost scăpată de sub control din cauza lipsei banilor Autorităţile nu pot lua nicio măsură pentru prevenirea epidemiei deoarece nu au primit nicio veste în legătură cu banii alocaţi pentru vaccinuri şi măştile medicale antigripă

În ceea ce mă priveşte, rămân pe mai departe fidel opiniei că ar fi fost atât în favoarea ideii de competiţie democratică, în folosul acelor (pesemne mulţi) alegători încă nehotărâţi care au nevoie de un argument în plus spre a-şi definitiva opţiunea cât şi în interesul candidatului Klaus Iohannis să accepte o dezbatere finală cu contracandidata sa la fotoliul prezidenţial, d-na Viorica Vasilica Dăncilă.

acum 4 zile · comentarii (6)

Anul acesta s-au împlinit  150 de ani de la naşterea marelui om de ştiinţă, diplomat şi om politic Dr. Constantin Angelescu. Am ales să-l onorez prin publicarea unor informaţii mai puţin cunoscute publicului pe care le-am obţinut cu ajutorul unor cercetări privind Marea Unire dar şi a unor studii  efectuate asupra solidelor relaţii  între România şi Statele Unite ale Americii, relaţii ce datează din data de 11 iunie 1880,

acum 4 zile · comentarii (0)

În lumea a treia a fotbalului se află la acest moment naţionala României împreună cu tot staff-ul. Federaţia, urmând infestarea politică a statului român, este formată numai din oportunişti, piloşi şi oameni lipsiţi de orice profesionalism. Singura lor calitate este că pompează la greu din banii românilor ca să acumuleze imagine publică.

acum 6 zile · comentarii (6)

ANRE a devenit „rânduitorul” cantităţilor de pe piaţa de gaze din România. A stabilit arbitrar, câte gaze din producţia internă se vând pentru furnizorii care livrează gaze populaţiei, câte gaze să se înmagazineze de furnizori, cine va extrage gaze din înmagazinare etc. După ce aceste decizii au creat deficit de gaze pe piaţă şi preţul a fost aruncat în aer, ANRE se apără, că a făcut asta în baza OUG 114.

acum 4 zile · comentarii (6)

În iarna care tocmai şi-a terminat veleatul, când am avut atâtea luni la dispoziţie pentru lectură, am răsfoit de mai multe ori, spre aduceri aminte, şi setul de fişe în care îmi notez orice găsesc mai importat într-o carte, articol sau discurs al vreunei personalităţi prestigioase, dar şi lucruri trăsnite spuse nu de copii, ci de oameni maturi cu funcţii importante în politică, administraţie şi alte instituţii publice.

acum 7 luni · comentarii (2)

O postare a lui Traian Băsescu de săptămâna trecută, pe pagina sa de socializare, privind dijmuirea pensiilor, la propriu, de către guvernul PSD+ALDE în anii 2017, 2018 şi 2019 a dat naştere unor dispute politice în mass-media angajată de partidul-stat, pe bani grei, să manipuleze populaţia în folos propriu.

acum 7 luni · comentarii (39)

De câte ori nu v-a venit în minte o idee de afacere? Pe care unii dintre voi aţi dus-o, poate, la capăt şi ideea a devenit o afacere, în timp ce alţii încă mai visează la ea. Şi câţi dintre voi nu v-aţi dorit să faceţi lumea un loc mai bun şi să rezolvaţi o problemă cu impact social?

acum 10 luni · comentarii (0)

În zilele premergătoare preluării de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene au curs multe rostiri de vorbe – prin mass-media şi la întruniri publice  – despre acest eveniment care se produce atât de rar în viaţa fiecărui stat membru al blocului comunitar.

acum 10 luni · comentarii (11)

În prima zi a săptămânii în curs, Curtea Constituţională a României a aplicat o nouă „bâtă“ (metaforic vorbind) în figurile cam „obosite“ de atâta ştiinţă de carte ale celebrei triplete de „jurişti“ parlamentari ai PSD – din enumerarea de mai sus – declarând neconstituţionale două importante legi cu dedicaţie.

acum 1 an · comentarii (2)

Miercuri, 3 octombrie 2018, când premierul României, Viorica Vasilica Rodica Dăncilă, s-a dus în Parlamentul European de la Strasbourg ca să răspundă la întrebări privind ciomăgirea, gazarea, hăituirea şi evacuarea în şuturia manifestanţilor Diasporei din Piaţa Victoriei, am înţeles imediat mesajul ei agresiv adresat „clicii“ de la Bruxelles (Comisia Europeană), cum a denumit un europarlamentar britanic, extremist, Guvernul UE.

acum 1 an · comentarii (3)

Ieri seară, când am aflat că faimosul fost procuror şi primar al New-York-ului, Rudolph Giuliani, a recunoscut că a primit bani pentru semnarea scrisorii în care, indirect, lua apărarea lui Liviu Dragnea şi găştii lui de penali aflaţi în luptă cu „statul paralel“ din România, din cauza căruia PSD+ALDE nu pot pune, chipurile, în aplicare fantezistul lor program de guvernare, această opinie era redactată aproape în întregime.

acum 1 an · comentarii (25)
Postari Recente