Oferte / Vrâncenii au ales Barcelona de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre rezervările vrâncenilor la agenţiile de turism figurează cap de listă destinaţii precum Barcelona, Londra sau Sicilia unde tarifele nu scad sub 500 de euro de sejur pentru fiecare persoană.

Auzim peste tot de criza financiară însă aceasta pare să nu existe când vine vorba de rezervările pentru vacanţa de Paşte. Printre rezervările vrâncenilor la agenţiile de turism figurează cap de listă destinaţii precum Barcelona, Londra sau Sicilia unde tarifele nu scad sub 500 de euro de sejur pentru fiecare persoană.

Cei care par să petreacă sărbătorile Pascale acasă sunt vrâncenii cu salarii medii. „În acest an, de Paşte, cele mai multe oferte sunt cele pentru destinaţiile mai scumpe. Cele mai multe cereri au fost înregistrate pentru Barcelona, dar nu lipseşte nici Bulgaria unde sejururile ajung la 200 de euro de persoană, all inclusive", ne-a spus Simona milea, agent turism.

Servicii complete

Grecia lipseşte din rezervările făcute de vrânceni în acest an, iar rezervările pentru staţiunile din România pot fi numărate pe degete.

„Este adevărat că rezervările pentru destinaţiile din străinătate primează în detrimentul celor din ţară. Avem câteva cereri pentru Buşteni unde pachetul este de 200 - 300 de lei de persoană, însă numărul cererilor pentru ofertele din afară este dublu. Am avut cereri chiar şi pentru Dubai însă au renunţat la ele întrucât de Paşte preţurile echivalează cu cele de Revelion, sunt de patru ori mai mari decat de obicei, undeva la 1.050 euro de persoană", ne-a mai spus agentul de turism.

Vrâncenii par puşi pe fapte mari de Paşte. Aproape toate rezervările sunt pentru „all inclusive". „Dacă tot dai un ban măcar ştii o treabă. Că doar nu pleci în fiecare zi. Aduni un pic banii şi poţi să te răsfeţi un pic", spune Dan Cojocaru, un focşănean care intenţionează să plece de Paşte împreună cu familia în Bulgaria.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite