O rachetă antigrindină a căzut în gospodăria unui vrâncean. E a treia oară când se întâmplă în acea localitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Racheta antigrindină culeasă din curtea gospodarului din Bilieşti FOTO SB
Racheta antigrindină culeasă din curtea gospodarului din Bilieşti FOTO SB

Întâmplarea a avut loc sâmbătă, 11 iunie, în timp ce în apropiere se desfăşura şi un miting aviatic. Nu au fost victime sau pagube materiale.

O rachetă antigrindină, trasă de la un centru de comandă din Vrancea, a ajuns în curtea unui localnic din comuna Bilieşti.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 11 iunie, dar informaţia a fost făcută publică abia marţi, 14 iunie.

Prefectul Nicuşor Halici a mers la Centrul Antigrindină din Focşani, unde a aflat de la specialişti ce s-a întâmplat.

Din primele informaţii, se pare că racheta s-a dezintegrat în aer.  Specialiştii spun că despre incident au fost informate Poliţia şi ISU, dar şi reprezentanţii aviaţiei, mai cu seamă că în acel moment se desfăşura un miting aviatic în apropiere de locul unde a căzut racheta. 

Prefectul Halici i-a ameninţat pe reprezentaţii Centrului Antigrindină. „Dacă nu ne facem treaba, am plecat. Nu stăm să ne jucăm, că nu-i de joacă", le-a spus reprezentantul Guvernului celor de la Centru.

FOTO. Autorităţile vor stoparea lansarilor de rachete

racheta antigrindina

De altfel, în cursul zilei de marţi se se va întruni şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă unde ca măsuri se va propune stoparea utilizării stocului de rachete din 2021, verificarea rachetelor de către producător şi dotarea rachetelor cu dispozitive de urmărire.

Anul trecut a avut loc un incident similar tot la Bilieşti. În timpul unei ploi torenţiale, o rachetă antigrindină a căzut în curtea unei gospodării, la circa 2-3 metri de casă, iar în urma impactului a rămas o gaură în ciment. Cu doar puţin timp în urmă, o altă rachetă antigrindină a căzut în curtea aceluiaşi localnic, la circa 50 metri de locuinţă.

„Este a doua oară când cade în aceeaşi zonă. Exact în aceeaşi curte. Ferească Dumnezeu, dacă era omul acolo o putea păţi, dacă pica pe casă îi găurea casa. A rămas o parte din ea, din rachetă, ea nu s-a dezintegrat cum se întâmplă de obicei, a căzut şi partea care trece prin nor,  focosul care o împinge. Era explodat, dar putea fi o nenorocire. Omul e supărat", spunea la vremea respectivă Vasile Chiriţă, primarul din Bilieşti.

Vă mai recomandăm

Rachetă antigrindină căzută în curtea unui localnic din Vrancea. În urma impactului a rămas o gaură în ciment VIDEO

Cât de periculoase sunt rachetele antigrindină pentru culturile agricole: „Auzisem că provoacă şi mana la roşii”

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite