O firmă din Focşani abonată la contracte publice reabilitează pe bani europeni Şcoala Nr. 3

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoala Nr. 3 din Focşani
Şcoala Nr. 3 din Focşani

Problema pe care şi-o pun autorităţile este dacă vor reuşi să finalizeze investiţia până la finalul anului, în condiţiile în care, cel puţin  la Şcoala Nr. 3, este vorba de lucrări complexe.

Reabilitarea Şcolii Nr. 3 din Focşani a fost câştigată de firma PIF&LMS din Focşani, pentru suma de 2.088.270 de lei, deşi valoarea estimată de autorităţi a fost de 3,5 milioane de lei.

Contractele de finanţare a fost semnat la sfârşitul lunii martie cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar proiectele au o valoare iniţială de 5,185 milioane de lei în cazul Şcolii Nr. 3.

Contribuţia locală la aceste proiecte este de 2%, dar frapează valoarea mare a lucrărilor neeligibile, cele care nu au fost incluse în proiect, acestea fiind de 12% din valoarea totală a lucrării, banii urmând să fie suportaţi din bugetul local.

Problema pe care şi-o pun autorităţile este dacă vor reuşi să finalizeze investiţia până la finalul anului, lucru obligatoriu prin contract în condiţiile în care este vorba de lucrări complexe.

„Dacă nu finalizăm până la sfârşitul anului lucrările pierdem banii şi trebuie să le facem din bugetul local”, spunea în urmă cu câteva luni primarul bacinschi. a precizat primarul Decebal Bacinschi. Potrivit contractului, firma PIF&LMS se obligă să realizeze următoarele lucrări: arhitectură, şarpantă, instalaţii sanitare, instalaţii termice interioare, instalaţii electrice interioare, instalaţii electrice coloane şi tablouri, reţele exterioare apă rece, instalaţii avertizare semnalizare, instalaţii supraveghere cameră video, alte instalaţii pentru curenţi slabi, instalaţie transmisie voce date, sala sport.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite