O familie cu şase copii a rămas fără acoperiş deasupra capului după un incendiu. Poliţiştii au sărit în ajutor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au mers cu daruri la copii
Poliţiştii au mers cu daruri la copii

Pentru construiirea măcar a două camere, familia are însă nevoie de un sprijin şi mai consistent, care ar putea veni de la alţi semeni

Pe  30 septembrie, în comuna Tănăsoaia, sat Călimăneasa a ars o locuinţă. Căsuţa modestă, în care locuiau părinţii şi cei şase copii a fost distrusă în proporţie de 80%, acoperişul de 150 mp arzând integral.

Tatăl se afla la muncă în sat iar mama, la o gospodărie învecinată, cu copiii. Astfel, din fericire, niciunul nu a suferit vătămări.

Rămaşi doar cu hainele de pe ei, membrii familiei încearcă acum să vadă un licăr de speranţă şi să o ia de la capăt.

Copiii, cu vârste cuprinse între 3 şi 16 ani (5 băieţi şi o fetiţă) au rămas şi fără acte, haine, caiete etc. dar mai ales cu o tristeţe prea apăsătoare.

Deocamdată, copiii locuiesc la o rudă din sat iar părinţii şi-au construit un bordei în curte.

Au nevoie de mare ajutor ca să-şi ridice minim două camere până vine iarna!

Poliţiştii vrânceni s-au mobilizat şi au donat haine, jucării, obiecte de uz casnic şi au strâns suma necesară achiziţionării unor materiale de construcţie pentru acoperişul casei.

Rază de speranţă pentru şase copii

„De asemenea, din bonurile de la campania de donare de sânge din luna octombrie au fost cumpărate produse alimentare şi de igienă. Ni s-au alăturat oameni de bine, care au dorit să aducă un licăr de speranţă acestor semeni greu încercaţi de soartă, cărora le adresăm mulţumiri.
În acest moment familia locuieşte într-un spaţiu improvizat însă condiţiile nu sunt cele mai bune pentru copiii care au vârste între 3 şi 16 ani. Speră, căci speranţa le-a mai rămas, că oamenii cu suflet mare îi vor ajuta să-şi finalizeze noul cămin. În continuare, este nevoie de restul de materiale de construcţie”, potrivit IPJ Vrancea.


 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite