Motivul pentru care fondurile europene au devenit o povară pentru bugetul local, la Focşani

Motivul pentru care fondurile europene au devenit o povară pentru bugetul local, la Focşani

Primarul Misăilă prezentând proiectul despre care spune că îi este drag

Cheltuielile pentru proiectul „Resistematizarea infrastructurii de transport în municipiul Focşani, în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale“ ajung la 23,11%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pare de necrezut, dar nu întotdeauna proiectele cu fonduri europene sunt salvatoare pentru dezvoltarea unui oraş, precum Focşaniul. O demonstrează un proiect cu care edilul municipiului doreşte, potrivit propriei declaraţii, să rupă gura târgului de drag ce-i este.

Acesta a plătit 186.000 de lei unei firme prietene, Urban Scope, pentru scrierea proiectului “Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul municipiului Focşani, în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale”, care a fost depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est, în vederea obţinerii de fonduri europene nerambursabile, cu o contribuţie locală de doar 2%.

Un proiect mare, în valoare de aproape 16 milioane de euro, bani cu care se vrea schimbarea totală a centurii de ocolire a oraşului, prin crearea de piste de biciclete, iluminat stradal, asfaltări, dar şi introducerea de sensuri unice pe străzile mari din oraş.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea a responsabililor din organismele care lucrează pe aceste proiecte. Astfel, după ce la sfârşitul lunii mai consilierii locali au votat costurile totale ale proiectului, în cuantum de 73,6 milioane de euro, din care contribuţia de 2% a Primăriei Focşani reprezenta 1,4 milioane de lei, după doar trei luni aleşii locali sunt informaţi că bugetul local va fi subţiat de bani mulţi pentru continuarea proiectului.

Vorbim de o sumă pe peste zece ori mai mare, respectiv 17 milioane de lei, care reprezintă 23,11% din valoarea întregului proiect.

"Având în vedere prevederile Ordinlui MDRAP nr. 2151/16.07 2019, prin care solicitantul  îşi va asuma suportarea valorii eligibile care depăşeşte alocarea  financiară a Municipiului Focşani, cu posibilitatea ajustării valorii nerambursabile a contractului de finanţare, prin act adiţional, până la valorarea maximă de 98%, Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est transmite scrisoarea nr.  22.448/31.07. 2019, prin care  solicită acordul de a  continua procedura de contractare  cu o finanţare nerambursabilă de 76,89% din cheltuielile eligibile", se arată în motivarea Primăriei Focşani.

Municipalitatea, prin semnătura primarului Misăilă, a comunicat  deja Agenţiei de Dezvoltare Regionale Sud-Est că vrea să continue proiectul, dar totul stă acum la mâna consilierilor locali, care mai mult ca sigur vor solicita explicaţii primarului, pentru a spune de unde scoate cei peste 3,5 milioane de euro înplus pentru proiectul de investiţii, în eventualitatea în care acesta va fi declarat eligibil.

Nu este pentru prima dată când Primăria Focşani vine cu suplimentări de sume consistente la proiecte cu fonduri europene. Aşa s-a întâmplat şi la PIDU, în cartierul SUD, unde contribuţia proprie a crescut de la 2% la 20% ca urmare a întârzierilor repetate în derularea investiţiei, dar şi la reabilitarea unor şcoli, unde proiectanţii au făcut greşeli şi au introdus o serie de lucrări, deşi se ştia că nu sunt eligibile.

Ce prevede proiectul Primăriei Focşani

Prin proiectul “Resistematizarea infrastructurii de transport la nivelul municipiului Focşani, în vederea creşterii atractivităţii şi accesibilităţii deplasărilor cu transportul public, cu bicicleta şi pietonale” se vrea asfaltarea întregii centuri de ocolire DN2, dar şi extindere piste de biciclete şi două sensuri giratorii, unul la intrare în Focşani, la intersecţia cu Bulevardul Bucureşti şi altul la intersecţia străzilor Revoluţiei cu Calea Munteniei. 

Totodată, primarul a anunţat că din DN 23, de la intersecţia E85 către Brăilei se va reabilita tot segmentul de drum, inclusiv până la limita intravilanului, inclusiv bandă de transport şi piste de biciclete. Trebuie menţionat însă că acest sector a fost reabilitat recent de firma Primăriei, CUP Salubritate, cu fonduri de la bugetul local (peste două milioane de lei).

Dacă vorbim de segmentul DN2D, care începe la intersecţia E85 cu strada Mărăşeşti, pe tot acest segment va fi făcută pistă de biciclete care să meargă până la intersecţia cu strada Odobeşti. De asemenea, vor fi făcute piste de biciclete şi sensuri unice pe cele două bulevarde mari, astfel: primul sens unic pe Bulevardul Bucureşti-Bulevardul Unirii-Independenţei şi celălalt sens unic pe străzile Cuza Vodă-Bucegi până la intersecţia cu 1 Decembrie.

Primăria a anunţat  că prin acest proiect vor fi eliminate din oraş şi îndreptate pe centura ocolitoare şi cele aproape 1.300 de curse de transport judeţean care operează zilnic în Focşani, iar municipiul va achiziţiona autobuze de transport ecologice.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: