Monumentele funerare ale focşănenilor de altădată care au scris istoria acestor locuri, în pericol de distrugere. Ce fac autorităţile să împiedice situaţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice susţine că a declanşat o acţiune de inventariere şi expertizare tehnică a monumentelor funerare.

Cele două cimitire importante din Focşani, Nordic şi Sudic, sunt încărcate de istorie. 

Aici se află mormintele unor personalităţi locale care au influenţat viaţa oamenilor din aceste locuri.

Din păcate, multe dintre ele sunt în stare de degradare şi chiar distrugere. 

Urmaşii marilor focşăneni de odinioară fie nu mai sunt în viaţă pentru a le îngriji, fie nu mai locuiesc de mult prin zonă, astfel că monumentele ajuns să se degradeze grav.

“Să luăm doar două exemple: familia Tufelcică şi familia Voinov. Numele lor nu mai înseamnă nimic în zilele noastre, dar acum un secol erau vip-urile din târgul Focsanilor. Tufelcică, fost prefect, fost şef al Jandarmeriei locale era o persoană înstărită, înrudită prin soţie cu revoluţionarul de la 1848, Alecu Sihleanu şi cu poetul cu acelaşi nume, mort atât de tânăr. Acest Tufelcică (1818-1897) a lăsat urme frumoase în trecutul localităţii noastre. Avea o casă impunătoare în faţa Cercului Militar de azi şi a găzduit aici de multe ori pe domnitorul Carol I în primii ani de domnie. Una dintre vizite a fost la momentul inaugurării Gării de la Focşani din data de 18 octombrie 1881. Pentru contribuţia pe care a depus-o în cadrul Comitetului Unionist de la Focşani, Domnul celor două Principate l-a numit prefect în anul 1860, în locul nedreptului Iordache Pruncu. După moartea colonelului Tufelcică, urmaşii au vândut Ministerului de Interne proprietatea lor din stradă de azi, Cezar Bolliac , unde s-a ridicat vechea clădire a Legiunii de Jandarmi şi apoi prima construcţie a Spitalului Militar din Focşani
A doua familie, cea a Voinovilor nu era cu nimic mai prejos. Bătrânul Neculai Voinov (1830-29 mai 1899), un avocat de succes, a fost senator în mai mult legislaturi. Stradă pe care se afla proprietatea lor purta chiar numele Voinov. În prezent aceasta încă există ca amplasament şi se intitulează strada Mioriţa. Aici era conacul de la oraş, căci reşedinţa de vară a familiei Voinov se afla la Suraia în cătunul Dimaci. De aici ,din punctul la Brazi, boierul Voinov administra cu mâna de fier aproape o mie de hectare de arabil situate în respectiva regiune. A fost un bun patriot, un susţinător al Unirii Principatelor. A făcut parte din rândurile tinerilor revoluţionari de la 1848. În timpul alegerilor pentru Divanul Ad-hoc al Moldovei a fost arestat de către prefectul Iordache Pruncu. A fost secretar al Comisiei Centrale de la Focşani -, vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor, deputat, senator, ministru de justiţie şi mai presus de toate un mare focşănean. Despre urmaşul sau, Dimitrie Voinov , întreaga lume academică se înclină cu respect la auzul acestui nume. Profesor universitar şi membru al Academiei Romane, acesta a fost unul dintre cei mai distinşi naturalişti, cunoscut în lumea întreagă prin lucrările sale.Despre cele două familii se poate scrie mult şi bine, dar cine vede şi recunoaşte mormintele lor poate spune doar atât: dezastru. Monumente funerare frânte, descompletate şi neîngrijite pare a fi bilanţul la o primă analiză. Şi câte or mai fi la fel în cele două cimitire publice ? Urmaşii marilor focşăneni poate nu mai există pentru a le îngriji, dar nu mai există nici respectul instituţiilor ? Ce este de făcut? O inventariere cât mai cuprinzătoare a acestor locuri de veci deosebite ar fi un prim pas. Pe urmă o altă etapă ar reprezenta-o găsirea banilor pentru refacerea lor. Oare fondurile europene ar fi o soluţie?”, potrivit istoricului Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Sunt doar două exemple de monumente funerare din Focşani aflate în suferinţă, pentru că numărul lor este mult mai mare. Iar cei care au trecut măcar odată pe aleile cimitirelor Nordic şi Sudic au putut vedea această realitate.

Administrator al celor două cimitire din Focşani este Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice. Potrivit şefului instituţiei, încă de anul trecut s-a luat decizia inventarierii monumentelor funerare care aparţin personalităţilor Focşaniului de altădată.

"Avem un proiect pentru realizarea unei expertize prin care să constatăm gradul de degradare al unor monumente care au aparţinut unor mari personalităţi. Amintesc aici de Petre Liciu, Longinescu, Mr. Gh. Pastia. Am început cu mormântul lui Pastia, iar chiar acum am pe masă documentaţia tehnică pe care o vom prezenta Consiliului Local pentru expertiza în cazul monumentului lui Petre Liciu. Este adevărat că în trecut nu s-a făcut prea mult pentru aceste monumente, dar am declanşat o acţiune de inventariere pentru a le supune expertizării tehnice şi eventual, unor lucrări de reparaţii", ne-a declarat Adrian Vulpoiu, directorul DDSP Focşani.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite