Barack Obama l-a vizitat pe militarul român Florinel Enache, rănit în Afganistan

Barack Obama l-a vizitat pe militarul român Florinel Enache, rănit în Afganistan

Preşedintele SUA dă mâna cu Florinel Enache

Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a postat pe Facebook o fotografie cu liderul de la Casa Albă în salonul subofiţerului român.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele american Barack Obama l-a vizitat miercuri, pentru a doua oară, pe militarul vrâncean Florinel Enache, internat de peste nouă luni într-un spital din Statele Unite. Vizita a durat câteva minute, timp în care preşedintele american şi militarul au făcut şi o poză pe care Ambasada SUA a postat-o pe pagina de Faceebook.

"Casa Albă ne-a pus la dispoziţie o fotografie cu militarul român Florinel Enache şi preşedintele Obama. Ce i-aţi transmite lui Florinel?" - aceasta este comentariul care însoţeşte fotografia în care liderul de la Casa Albă îi strânge mâna militarului român, rănit în Afganistan.

Militarul român Florinel Enache, plutonier-adjutant în Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul a fost rănit grav anul trecut, în luna mai. Pe data de 4 mai, în timp ce executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat.

Acesta este internat la Centrul Naţional Medical Militar "Walter Reed", Bethesda, Maryland-SUA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările