Mii de salariaţi sunt abonaţi la concedii medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efortul bugetar pentru plata zilelor de concediu medical arată că îşi petrec mai mult timp bolind, decât la serviciu. Scutirea de muncă,  de la medic, reprezintă soluţia ideală atunci când au de rezolvat o problemă personală, vor scape de gura patronului sau îi paşte şomajul

 

Pentru a evita disponibilizarea de la locul de muncă, focşănenii se îngrămădesc la CAS pentru a-şi înregisistra certificatele de concediu medical. Un număr de 159 de medici de familie se află sub contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea.

Statistica  arată că, din cei aproape 65.000 de vrânceni angajaţi cu acte în regulă, peste 23.000 dintre ei au beneficiat de concedii medicale, cifră care o depăşeşte cu mult pe cea înregistrată în urmă cu un an, când doar 18.000 de persoane au beneficiat de astfel de scutiri medicale.

Legislaţia prevede că primele cinci zile dintr-un concediu medical sunt suportate din bugetul angajatorului la care  lucrează persoana bolnavă , după care fiecare zi în plus  este plătită de CAS. Pe parcusul anului 2009 instituţia a efectuat  plăţi pentru decontarea concediilor medicale în valoare de 2.646.350 lei.

Criza economică a adus, pe lângă multe alte aspecte negative, şi un nou  fenomen:  patronii îşi încurajează  angajaţii să apeleze la concedii medicale.

O astfel de măsură nu face altceva decât să treacă povara plăţii salariilor de pe umerii angajatorlui pe cei ai statului.  În felul acesta, se evită o serie de probleme legate de diminuarea activităţii sau chiar nevoia de disponibilizare a unor salariaţi. Începând cu 1 ianuarie 2010, se va aplica un program nou, care va permite verificarea persoanelor aflate în concediu medical. 

 

A parafat sute de concedii 

Medicul de familie, care,  în 2009 a semnat cele mai multe „medicale” este doctoriţa Gina Calistru, cu 462 de certificate.

 „În această perioadă, virozele şi răcelile sunt mai multe decât în anotimpul cald. Am eliberat în această lună vreo două sau trei concedii medicale, dar acum în anotimpul  şi numărul lor va creşte, cu siguranţă. Sunt multe cazuri speciale în care copiii bolnavi necesită internare şi, atunci, părinţii trebuie să stea cu ei acasă pentru a-i îngriji”, a spus doctoriţa Calistru.

Aceasta recuoaşte că zece la sută dintre pacienţii pe care îi are sub control medical  necesită în fiecare an concedii medicale:

„Nu am făcut o statistică a concediilor medicale ca să văd dacă s-au dat mai multe ca în 2008. Am aproape 4000 de pacienţi şi cam zece la sută dintre ei au fost în situaţia de a necesita concedii medicale”.  

 

Vox: Am aproape 4000 de pacienţi şi cam zece la sută dintre ei au fost în situaţia de a necesita concedii medicale”.  Gina Calistru, medic de familie.

Legenda foto: Multe persoane merg la doctor pentru a cere concediu medical

Focşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite